Descompunerea clasei politice

Probabil că nimic nu se va schimba în mediul politic românesc. Cel puţin în următorii 100 de ani. Ce vedem zilele acestea în spaţiul public reprezintă un proces accelerat de descompunere a tuturor partidelor politice. Cauza principală este centralismul feroce care domină ţara de 30 de ani. La Bucureşti se fac şi se desfac toate. Forurile statutare locale ale partidelor – indiferent că vorbim despre PNL, PSD sau de alţi sateliţi conjuncturali ai celor două partide – sunt de fapt o proiecţie a dorinţei şefilor de clan din capitală. Da, pot fi numiţi şefi de clan, pentru că organizarea funcţionează în acest fel. Cu precizarea că lipseşte onoarea şi demnitatea care au caracterizat în istorie clanurile, aşa cum existau ele în Scoţia de exemplu. La noi, avem clanuri fanariote, care îşi exercită influenţa asupra întregii ţări.

Traseismul politic la care asistăm acum este nu doar respingător, dar el afectează în continuare dezvoltarea ţării. Cum e posibil ca unii care au trecut pe la mai multe partide politice să continue să peroreze în studiourile televiziunilor şi să fie în continuare promovaţi? Pe un Daniel Constantin sau Câmpeanu şi pe alţii de teapa lor o să îi vedem şi mai departe în viitorul Parlament, via PNL. După un slalom uriaş. Probabil că nici ei nu mai ştiu în ce partid se află. Acest gen de personaje se multiplică, se recompun funcţie de interesele altor grupări de putere din ţară, dar şi din afară. Se întâmplă asta tot din cauza centralismului excesiv, pentru că astfel de politruci vor fi impuşi pe listă în anumite judeţe. Fără ca filialele de acolo să aibă un cuvânt de spus. Practica asta a avizării la centru a listelor de candidaţi pentru toate alegerile reprezintă un cancer administrativ şi o formă de perpetuare a unui mod bolnăvicios de a face politică. De ce oare în judeţele din ţară nu mai apar lideri politici puternici, în niciun partid? Pentru că Bucureştiul nu doreşte asta!

În trecut, au mai existat forme de promovare a organizaţiilor judeţene, unul dintre exemple fiind chiar PSD, în epoca Iliescu-Năstase. Atunci exista o oarecare autonomie a partidelor politice în teritoriu, iar în filiale uşa era deschisă pentru profesionişti. Sigur că valul aducea şi diverşi profitori, nu puţini, însă pe lângă aceştia puteau să acceadă şi oameni pregătiţi. De aici şi resursa umană de care a beneficiat acest partid ani de zile. Acum însă lucrurile stau exact pe dos. Perioada Dragnea a adus în funcţii politice oameni din ce în ce mai slabi. Au fost promovaţi indivizi incapabili să susţină o conferinţă de presă cap coadă. Tot centralismul a fost factorul favorizant. Bucureştiul nu are nevoie de oameni de forţă, pregătiţi, capabili să conducă. Bucureştiul preferă slugile, iar asta e valabil azi pentru toate formaţiunile politice. În timp ce Europa postbelică s-a dezvoltat pe sistemul autonomiei politice locale, regionale, la noi şurubul absurd al centralizării se tot strânge. Şi toţi asistăm fără nicio reacţie, deşi ţara se descompune în paralel cu partidele politice.