Ura față de bugetari se manifestă atunci când la putere ajung partidele de dreapta.

Sigur că e vorba de un paradox tipic mioritic, pentru că cei care vituperează la adresa angajaților la stat sunt tocmai șefii lor, adică miniștri, conducători de companii publice și evident parlamentari. Acești din urmă sunt adevărații bugetari de lux, pentru că au o serie întreagă de privilegii,  nu doar venituri foarte mari. Și tocmai ei se rățoiesc, de la înălțimea unor funcți publice (adică de stat!) la angajații din sectorul bugetar. Probabil că e o situație unică în lume! Dacă vorbim despre prezentul haotic al guvernării actuale, e foarte interesant faptul că emanații unor grupuri economice abonate la contracte groase cu statul sunt cei care vor să taie salariile și sporurile în acest sector. Nu sunt credibili nici Drulă și nici alții atunci când ne explică cum vor reduce ei cheltuielile publice, prin tăieri salariale!

Am asistat, ieri, la  o confruntare tv între Ion Rădoi, boss-ul sindical de la Metrorex și ministrul Transporturilor. Chiar dacă domnul Cătălin Drulă s-a străduit să aducă argumente împotriva majorărilor salariale cu 18% în cazul angajaților de la Metrou, în momentul în care a intervenit Rădoi a fost dus rapid în derizoriu prin analogii făcute de sindicalist în legătură cu influența tatălui ministrului. Rădoi chiar l-a numit “Drulică” și a afirmat, în mod repetat, că tatăl său l-a pus prea repede pe funcție. Nu e singurul caz! Și Claudiu Năsui, dar mai ales Vlad Voiculescu sunt clienți ai multor anchete media în care sunt prezentați unchii lor și combinațiile vechi pe care le au cu instituțiile publice. Și atunci ce să înțeleagă cetățeanul român, bugetar sau nu când îi vede pe acești exponenți ai guvernării că dau lecții despre economisirea fondurilor publice. Cine îi mai poate crede?