Situație tot mai tensionată în filiala Timiș a Partidului Național Liberal. Noul președinte al organizației, Alin Nica, nu reușește să se impună într-o filială tot mai dezbinată.

Azi există cel puțin trei grupări care se bat pentru putere în partidul de guvernământ. Prima și cea mai puternică e cea coordonată de Alin Popoviciu, fostul secretar general al organizației, care are o relație foarte bună cu mulți dintre primarii peneliști. A doua grupare e în curs de constituire și e promovată de primarul de Lugoj, Claudiu Buciu, extrem de vocal, până la violență verbală de fiecare dată când e vorba de contestarea lui Nica. Gruparea a treia e formată din parlamentarii de Timiș, care nu sunt uniți, ci fiecare încearcă să-și exercite influența. Alin Nica, deși președinte al Consiliului Județean Timiș, nu poate afirma că are vreun grup solid de sprijin în partid.

Nici în instituția pe care o conduce nu a reușit să își aducă vreun lider influent al PNL Timiș. Consilierii aleși sunt lipsiți de forță și experiență, cu o singură excepție: Viorel Coifan. Fostul lider al administrației județene însă nu are nicio forță în partid, chiar dacă a condus filiala ani buni.

În mandatele lui Nicolae Robu, Viorel Coifan a fost izolat bine de tot, iar ca urmare îl poate sprijini pe Nica strict în plan administrativ. Acest tablou sumbru pentru tânărul șef al CJT este completat de pierderea mai multor poziții cheie în guvern de către PNL Timiș, inclusiv funcția de prefect.

Pe de altă parte, peneliștii sunt într-un permanent meci cu partenerii USR-Plus, care mai degrabă se comportă ca niște sabotori politici ai liberalilor. Desigur, cetățeanul este pe ultimul loc în această producție politico-administrativă. Legătura cu votanții se menține doar prin postările de pe Facebook și prin declarații de presă tot mai răsuflate.

Preluare foto – Pagina oficială „PNL Timiş” (Facebook)