Oare nu le spune nimeni celor din PSD că anul trecut au câștigat alegerile, chiar detașat am putea spune?!
Sigur că nu au intrat la guvernare, pentru că nici nu era cazul, având la Cotroceni un președinte care s-a comportat ca un agent electoral suprem al PNL. Dar totuși, PSD a obținut aproape 30%, asta însemnând că o parte dintre românii care s-au prezentat la vot le-a acordat încrederea pesediștilor. Iar aceștia din urmă nu dau semne că au înțeles mesajul oamenilor.
Pe ordinea de zi a politicii centrale sunt aproape exclusiv teme sociale, care în mod normal ar trebui să fie prioritare pentru PSD. Guvernul „taie tot”, condus de un premier incert din mai multe puncte de vedere ia decizii dezastruoase pentru viața de zi cu zi a cetățenilor, iar partidul care a câștigat parlamentare e tot mai tăcut. Nu vedem lideri ai PSD care să facă opoziție, ci doar câte un comunicat de presă leșinat și previzibil.
Cu excepția doamnei Gabriela Firea, PSD nu are reprezentanți în principalele dezbateri televizate. Înțelegem că e un fel de consemn și că cei care acum gestionează imaginea partidului au o strategie pe care probabil niciun om cu o minimă pregătire în comunicarea publică nu ar putea să o aprobe.
E vorba despre „niște băieți” care au mai gravitat în jurul partidului, fiind apropiați de echipa care l-a dărâmat din interior pe Liviu Dragnea.
Oare acum ce misiune au?
Preluare foto: „https://www.google.com/search?q=silence+icon+png&rlz=1C1AVFC_enRO920RO920&sxsrf=ALeKk02TGZORHMevmuD5T9tU1NlGmP2MXA:1613041741779&tbm=isch&source=iu&ictx=1&fir=AMoJcPLa8n0IHM%252CCIgd1QpcaMJ2wM%252C_&vet=1&usg=AI4_-kShcRAJppI3A11kPAgYHjRMUgAO8g&sa=X&ved=2ahUKEwjduprg2OHuAhUqmIsKHS1mC-AQ9QF6BAgLEAE&biw=1599&bih=745#imgrc=AMoJcPLa8n0IHM” & „https://www.facebook.com/PartidulSocialDemocrat/photos/a.291179311027190/1870376126440826/”
Be the first to write a comment.