Noul primar al comunei Dumbrăvița, Horia Bugarin (USR-PLUS), este foc și pară de supărat după ce autoritățile județene și naționale au decis ca localitatea să intre din nou în carantină timp de 14 zile, ca urmare a creșterii ratei de infectare cu noul coronavirus.

Horia Bugarin a susținut, astăzi, în curtea interioară a Primăriei Dumbrăvița, o declarație de presă pentru a anunța că a solicitat în instanță anularea măsurii de carantinare.

Administrația locală consideră că măsurile de carantinare instituite până acum au fost total ineficiente, rata de infectare rămânând constantă, de aproximativ 7 la 1.000 de locuitori, și că măsurile de caratinare se iau diferențiat în unitățile administrativ teritoriale din județul Timiș. Majoritatea locuitorilor din Dumbrăvița își desfășoară activitatea în Timișoara sau în zona limitrofă acesteia, mai mult, peste 1.000 de copii din Dumbrăvița activează la școlile din Timișoara și o carantinare doar a comunei rămâne, în aceste condiții, total ineficientă. În plus, carantinarea repetată și ineficientă afectează activitatea cetățenilor comunei, afectează activitatea școlară, care, în aceste condiții, este pur și simplu periclitată, pentru că îi scade calitatea din cauza desfășurării în mediul on-line„, a afirmat Horia Bugarin.

De asemenea, primarul comunei Dumbrăvița a precizat că, în vederea reducerii ratei de infectare, a avut întâlniri cu directorii tuturor supermarketurilor din localitate pentru a se restrânge numărul clienților prezenți în același timp în unități.

Totodată, potrivit edilului-șef, poliția locală a verificat toate unitățile de alimentație publică de pe raza comunei și a impus respectarea măsurilor de evitare a răspândirii virusului.