Colterm, societatea de termoficare a Timișoarei, are un nou director interimat. Este vorba de Petre Florinel Nenu, coordonatorul activității CET Sud, care va conduce Colterm pe o perioadă de cel mult 120 de zile, în care se va organiza concurs pe post.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Colterm, decizia a fost luată în timpul ședinței extraordinare a Consiliului de Administrație al societății, care a avut loc astăzi.

La începutul ședinței, membrii consiliului de administrație și-au dat acordul pentru încetarea contractului de mandat de director general al lui Bogdan Nanu.

Vă reamintim că Bogdan Nanu a demisionat din funcție după ce s-a aflat că a fost condamnat penal în urmă cu 20 de ani pentru „inginerii financiare”.