Este revoltă în rândul mai multor liberali, după ce Dominic Fritz, noul primar al Timișoarei, a anunțat, în această săptămână, în cadrul unei conferințe de presă, că festivalul florilor Timfloralis ar putea fi anulat, pe motiv că nu sunt bani pentru organizarea lui.
Fostul viceprimar al Timișoarei Dan Diaconu, în prezent consilier local, a reacționat pe Facebook cu privire la această intenție a municipalității, susținând că festivalul Timfloralis a avut un efect turistic important.
„Nu vedem cum am mai putea organiza un festival ca Timfloralis (și nu ne referim la perioada pandemică) este ultima veste din partea executivului Primăriei, ca intenție, pentru că, desigur această intenție va trebui să treacă și de votul Consiliului Local. Dincolo de impactul pozitiv fantastic asupra timișorenilor, festivalul, construit în timp, este unul dintre puținele evenimente cu un efect turistic important. În loc să ne pregătim de perioada post-pandemie și să promovăm și investim în acele evenimente care pot aduce un plus important economiei locale, în special în zona de ospitalitate, văd o judecată bazată pe un tabel sumar în excel. Sugestia mea este ca, dacă nu contează bucuria zecilor de mii de vizitatori, sau impactul pe termen lung asupra imaginii orașului, să adăugați un nou sheet în acel excel – cereți datele de impact economic, din zona Horeca, cazări, venituri la restaurante și terase, vânzări în mall-uri, șamd – aplicați procentele necesare și calculați veniturile la bugetul local. Comparați apoi aceste date cu ceea ce ați cheltui. Veți avea o supriză. Succes„, a scris Dan Diaconu, pe rețeaua de socializare.
De asemenea, și consilierul local Ștefan Sandu, care a fost inițiatorul festivalului Timfloralis, s-a arătat revoltat de intenția municipalității. Într-un mesaj postat tot pe Facebook, Ștefan Sandu susține că, de fapt, nu ar mai fi chef pentru organizarea Timfloralis, și nu bani.
„Am înțeles că brusc nu mai sunt bani pentru Timfloralis. De fapt, am impresia că nu mai este chef. Nu este energia, nu este ideea, nu este capacitatea, forța. Nu mai este nici echipa pentru a organiza ceva ce să atragă lumea. Mai este frica de a nu ridica ștacheta evenimentului la nivelul cunoscut. Oricum, condițiile reale nu ar permite anul acesta organizarea unor evenimente monumentale. Dar se poate face ceva care să îmbine și tradiția orașului, și frumosul, și bucuria primăverii. Noi am dovedit că se poate face și fără bani ceva benefic. Fără consilieri și manageri aduși din toate zările. Este nevoie însă de ceva mai mult decât a ceda unor ambiții distrugătoare. Trebuie să învățați că un oraș ca Timișoara are nevoie și merită o altă abordare decât un frumos ambalat, permanent, nu hotărât! Timișoara este încă recunoscută ca și Orașul Florilor! Oare nu este un brand suficient de puternic? Există altul?„, a afirmat Ștefan Sandu.
Be the first to write a comment.