Cristian Moș, vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, a criticat, astăzi, într-un mesaj postat pe Facebook, decizia autorităților de a impune măsura carantinării în cazul Dumbrăviței, comună în care acesta și locuiește.

Moș susține că impunerea carantinei în Dumbrăvița, în ultimele luni, nu a schimbat în mod semnificativ situația epidemiologică, iar polițiștii care au stat zile întregi pentru a verifica declarațiile ar fi putut să-și desfășoare activitatea într-un mod mai util.

Polițiștii care au stat zile întregi, în frig, la intrările și ieșirile din localitate pentru a verifica o hârtie – care știm cu toții că nu ajută cu nimic la răspândirea virusului SARS-CoV-2 – puteau să-și folosească timpul altfel. De exemplu, verificând dacă în spațiile publice sunt respectate cu adevărat toate măsurile de prevenție, sau verificând zonele rezidențiale unde în weekenduri se presupune că au loc petreceri private„, a precizat vicepreședintele CJ Timiș.

Cristian Moș a atras atenția că nu este cazul să ne relaxăm, având în vedere faptul că în județul Timiș rata de infectare cu noul coronavirus este mare, doar că autoritățile ar trebui să ia alte măsuri mai eficiente, printre care majorarea amenzilor.

Cred că autoritățile trebuie să devină tot mai vigilente și totodată sunt pentru ridicarea cuantumului amenzilor pentru toți cei care aleg să pună alte persoane în pericol, nerespectând recomandările autorităților. Dar nu cred într-o carantinare făcută doar de dragul de a spune că am făcut ceva. Lupta cu acest virus trebuie dusă de fiecare dintre noi, iar autoritățile trebuie să sancționeze orice abatere… nu să verifice niște foi de hârtie care știm deja că nu schimbă cu nimic situația de la ATI„, consideră Cristian Moș.

În aceste condiții, vicepreședintele Consiliului Județean Timiș nu vede cu ochi buni nici o posibilă carantinare a Timișoarei, care ar avea consecințe grave asupra comunității.

În curând se împlinește un an de când toată viața ne-a fost dată peste cap. Mii de oameni și-au pierdut joburile, mii de mici afaceri au dispărut de parcă nici n-au existat – mi-e foarte teamă că efectele unei posibile carantinări a municipiului Timișoara vor avea consecințe greu de suportat de către comunitatea locală. În cadrul ședințelor Comitetului Județean pentru Situații de Urgentă Timiș (CJSUT), am făcut deja apel la reprezentanții tuturor instituțiilor implicate să ne unim forțele și să căutăm împreună soluții reale, ale căror efecte chiar să se vadă. Spitalele din Timișoara au ajuns iar la capacitate maximă și doar un efort comun și susținut poate schimba această situații„, a conchis Cristian Moș.