Primele tramvaie noi vor circula pe străzile Timișoarei în acest an. Anunțul a fost făcut de către Cătălin Iapă, care a ocupat funcția de secretar de stat în Ministerul Dezvoltării până aseară, când a fost eliberat din funcție.

Fostul consilier personal al lui Nicolae Robu, pe vremea când acesta era primar al Timișoarei, a postat, astăzi, pe Facebook, o fotografie cu noul tramvai realizat de firma turcească.

Mă bucur să vă dau astăzi o veste foarte bună pentru Timișoara în legătură cu noile tramvaie care vor veni anul acesta și prima poză cu tramvaiul în construcție. După cum cei mai mulți dintre dumneavoastră știți, Timișoara va avea 21 de tramvaie noi cumpărate din fonduri europene, proiecte scrise, depuse și câștigate de administrația PNL, administrația Robu. Primele tramvaie le vom vedea în curând pe șinele din oraș, chiar din anul acesta. Tramvaiele vor fi livrate de firma Bozankaya Otomotiv, din Turcia, câștigătorul licitației organizate de Primăria Timișoara“, a scris Cătălin Iapă, pe rețeaua de socializare.

De asemenea, fostul secretar de stat a mai precizat că există riscul pierderii finanțării europene pentru achiziționarea celor 21 de garnituri dacă Primăria Timișoara și firma care realizează tramvaiele nu vor face demersurile necesare pentru a le omologa.

Firma care a câștigat licitația și Primăria Timișoara au obligația de a omologa tramvaiul în Europa. În cazul în care acest lucru nu se va întâmpla orașul va pierde cele 21 de tramvaie și foarte probabil și fondurile europene aferente. Procedura de omologare nu e deloc una simplă. Din acest motiv, ca și secretar de stat, în ultimile 6 luni am fost implicat direct în acest subiect, ținând legătura strâns cu cei de la AFER, Autoritatea Feroviară Română, cei care verifică tehnic proiectul tramvaiului și în final produsul. De oricâte ori au apărut probleme în acest demers m-am implicat să poată fi trecut cu succes. Și nu au fost puține momente dificile care puteau duce chiar la respingerea documentației și posibilitatea de pierdere a fondurilor”, a detaliat Cătălin Iapă.

Totodată, Iapă a precizat că, în această săptămână, a fost avizată documentația tehnică de la dosarul de omologare de către cei de la AFER, pasul cel mai dificil într-un demers de omologare a unui produs nou. Acum urmează probe la fața locului, în diverse locații din Europa, iar ultima probă fiind programată în Timișoara, efectiv cu tramvaiul pe șine.

“Acest tramvai va fi unul dintre cele mai performante de la nivel mondial, în acest moment neexistând unul care să aibă o autonomie a bateriei mai mare de 60 de km, așa cum va avea tramvaiul nostru”, a adăugat Cătălin Iapă.