…sau nu ar trebui să fie! Ieri, toată floarea cea veștejită, pardon – vestită a politicii timișene a ieșit în față cu o veste uriașă: domnul Florin Cîțu a acceptat să majoreze cu 18 milioane de lei proiectele de investiții din Timiș. Am citat dintr-un fragment al unei postări ridicate pe pagina de Facebook a doamnei senator Alin Gorghiu, care reprezintă județul Timiș în Parlament. De parcă fostul atacator la adresa monedei naționale ar da banii din buzunarul de la blugi sau din cel al amicului său Lucian Isar.

Mai multe detalii AICI.

Cu o zi înainte, la rampă a apărut și Dominic Samuel Fritz, care, la rândul său, și-a asumat faptul că a reușit să atragă bani mai mulți pentru Timișoara, în urma deselor sale vizite în Capitală:

„Unii dintre voi m-ați întrebat de ce am mers așa de des la București. Iată, azi vă pot da o parte din acest răspuns. Mâine se va vota bugetul național, iar Timișoara, spre deosebire de alți ani, chiar va fi ajutată. Va fi anul investițiilor și pregătirii pentru deținerea titlului de Capitală Culturală Europeană. Astfel, cu ajutorul parlamentarilor USRPLUS, am obținut 30 de milioane de lei pentru trei proiecte importante pentru oraș: modernizarea și extinderea străzii Mareșal C-tin Prezan, modernizarea străzii Gr. Alexandrescu și modernizarea Parcului Civic. De asemenea, în domeniul Transporturilor am deblocat, împreună cu ministrul Cătălin Drulă, proiectul sectorului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, care are prevăzută o finanțare de 1,2 miliarde de lei și un termen de finalizare în 2024.” a afirmat Fritz potrivit Pressalert (link).

Nu e prima dată când parlamentari și aleși locali sau județeni vin în fața cetățenilor din Timiș cu un asemenea mesaj. Din păcate, nimic nou sub soare! În loc să vedem, după 30 de ani de la Revoluție, oameni politici capabili să susțină o reală descentralizare, asistăm la un fel de cerșetorie la vârf în fața unui guvern tot mai balonat și opac. Dacă tot clamează peneliștii și useriștii că vor reforma statul, atunci ne așteptăm ca un eventual val al schimbării de fond să vină de la Timișoara. De la tribuna Parlamentului sau din sălile de consiliul local sau județean, am vrea să auzim voci curajoase care să vorbească despre pacostea centralismului de tip dâmbovițean, despre modul discreționar în care se alocă fondurile de la centru spre județe și despre multe alte defecte ale unui stat hipercentralizat. Dar cine să facă asta? Doamna Alina Gorghiu, de loc din Tecuci? Domnul ministru Cătălin Drulă, parlamentar de Timiș, de proveniență bucureșteană? Sau Dominic Fritz care acum e ocupat să prezinte public date despre originile sale reale? Sigur că parlamentarii pesediști nu pot și nici nu vor să ceară vreodată descentralizarea. Ei sunt exponenții unui partid care nu concepe ca Bucureștiul să lase din mâna lungă interesele locale…Așa că toată parada politicienilor nu rezolvă absolut nimic. E doar praf gros aruncat în ochii timișenilor!

O recomandare a IncomodTm tot pe această temă: voceatimisului.ro (link)

Preluare foto: link