Autoritățile din România au luat decizia, luni, de a renunța la limita de vârstă pentru administrarea vaccinului împotriva noului coronavirus produs de compania AstraZeneca. Vă reamintim că limita de vârstă pentru vaccinarea cu serul AstraZeneca era de 55 de ani.

În aceste condiții, Prefectura Timiș a făcut apel la populația județului să vină să se vaccineze. Asta în condițiile în care la nivelul județului nostru sunt disponibile peste 15.000 de ser produs de AstraZeneca.

Cu sprijinul Serviciului de Telecomunicații Speciale, pe platforma electronică se pot realiza programări pentru vaccinarea cu serul AstraZeneca, ca urmare a eliminării restricției de vârstă. Vaccinul se adresează persoanelor cu vârste de peste 18 de ani care, potrivit Strategiei naționale de vaccinare împotriva COVID-19, fac parte din Etapa a II-a, respectiv persoanele cu boli cronice și persoanele cu dizabilități„, a transmis Prefectura Timiș.

Programările la vaccinare se pot face individual, prin aparținători sau prin direcțiile de asistență socială de la nivelul primăriilor, prin intermediul platformei electronice, a medicului de familie/ curant, cât și prin call center, la numărul unic 021.414.44.25 sau la numerele de suport destinate fiecărui județ în parte, disponibile pe platforma de informare: https://vaccinare-covid.gov.ro.

Iată unde sunt libere locuri pentru vaccinare cu AstraZeneca: Timișoara Centrul Isho – 3.217, Timișoara Clădirea STPT – 5.351, Lugoj – 1.803, Moșnița Nouă – 882, Giroc – 1.970, Șag – 1.050 și Jimbolia – 1.103.