Dominic Fritz a declarat, astăzi, în cadrul conferințe de presă desfășurată la sediul Primăriei Timișoara, că nu au cum să se vadă așa devreme efectele carantinării Timișoarei, măsură pe care și-a și dorit-o, de altfel. Asta în condițiile în care, susține primarul, mai durează până când cei infectați înainte de carantină vor fi testați.

O să vedem rezultatele carantinei abia după această săptămână sau chiar două săptămâni, cât durează ca cei infectați înainte de carantină să fie testați, și vom putea evalua în zilele următoare, sau Comitetul Județean pentru Situații de Urgență va evalua în zilele următoare cum mergem mai departe. Oricum, este incredibil de important ca toată lumea să respecte toate măsurile. Situația din spitale este în continuare una dramatică și nu doar la paturile ATI, ci și la paturile non-ATI cu oxigen nu prea mai sunt locuri și trebuie să ajungem repede din nou într-o situație în care putem trata toți pacienții fără teamă să nu mai fie un loc„, a afirmat Dominic Fritz.

Întrebat dacă va fi prelungită carantina în Timișoara, edilul-șef a precizat că nu are semnale în acest sens, dar că are speranțe că vom putea petrece sărbătorile pascale în condiții mai normale față de cele de anul trecut.

Nu am semnale cu privire la prelungirea carantinei. Este o analiză ce trebuie făcută la nivel de DSP și de INSP, care va trebui să fie discutată în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență. Mie, momentan, nu mi s-au transmis informații de genul. Este prea devreme să tragem această concluzie (n.r. dacă este necesară prelungirea carantinei), tocmai pentru că suntem de abia în ziua a opta de carantină și durează 14 zile. Această decizie nu trebuie luată pe baza unui instinct, ci pe baza unor cifre și proiecții. Vom vedea care este situația exact în spitale, care este rata de infectare, care este succesul măsurilor. Ce pot să spun este că toți sunt responsabili pentru respectarea acestor măsuri și toți sunt și responsabili pentru comunicarea acestor măsuri. Pot doar să repet apelul meu către toți factorii de decizie, către toți oamenii responsabili din societate, să nu trimită semnale de nerespect pentru aceste măsuri, pentru că altfel tot acest efort va fi degeaba. Eu încă cred că este posibil să avem un Paște în condiții mai normale decât anul trecut, dar doar dacă fiecare dintre noi face un efort”, a declarat Dominic Fritz.