Dominic Fritz a criticat, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, acțiunea colegei sale de partid Ana Munteanu, consilierul local care a intrat cu jandarmii într-un restaurant din Timișoara, pentru a demonstra că localul ar încălca legea pe perioada carantinei. Asta după ce ieri, la Prefectura Timiș, întrebat de jurnaliști, primarul Timișoarei a susținut că nu știe nimic despre acest incident, astfel că nu a făcut nicio declarație.
Iată că astăzi edilul-șef nu a mai așteptat să fie întrebat de jurnaliști despre acest subiect, iar la finalul conferinței în care a prezentat bugetul Timișoarei pe acest an, a oferit o scurtă declarație de presă, afirmând că municipalitatea nu a avut nicio implicare în organizarea acțiunii colegei sale.
„Înțeleg că au fost întrebări despre perspectiva mea asupra incidentului de la restaurantul Del Corso de săptămâna trecută și vreau să clarific câteva lucruri. Primăria Timișoara nu a avut absolut nicio implicare, nu a avut și nu are nicio implicare în demersurile făcute de colega mea. Eu personal nu am aflat de acest eveniment decât după ce s-a petrecut și, să fiu sincer, în ultimele zile, nici nu am avut timp să urmăresc toate dezbaterile apărute în spațiul public. Am fost foarte focusat pe combaterea pandemiei, pe centrele de vaccinare și pe finalizarea acestui buget. Cred că respectarea regulilor în aceste vremuri dificile este absolut esențială. Există organe competente pentru a urmări și a sancționa încălcarea regulilor. Aleșii locali au o responsabilitate deosebită să evite orice fel de suspiciune că ar putea să se amestece în aceste atribuții exclusive ale forțelor de ordine. De aceea spun fără echivoc că aceste evenimente nu ar fi trebuit să se întâmple, consider că a mea colegă a făcut o eroare de judecată. Această eroare nu reprezintă modul în care reprezentanții aleși ai partidului nostru își exercită responsabilitatea față de administrație și față de comunitate. Știu că Ana Munteanu regretă cele întâmplate, dar nu vreau acum să vorbesc pentru altcineva. Este o lecție pentru tinerii politicieni că există o linie de demarcație între acțiuni civice de acest gen și acțiunea politică și administrativă„, a declarat Dominic Fritz.
Primarul Timișoarei a mai anunțat că, în această seară, Biroul Județean al USR Timiș se va reuni pentru a discuta despre acțiunea făcută de Ana Munteanu în restaurant. „Dacă și cum această greșeală va fi sancționată, este în mâinile organelor de partid. Știu că în seara asta se va reuni biroul județean pentru a discuta speța, eu nu fac parte din biroul județean și din punctul meu de vedere Primăria Timișoara nu are altceva de comentat despre ce s-a întâmplat„, a adăugat Dominic Fritz.
Rămâne de văzut ce măsuri se vor lua de către conducerea județeană a partidului.
Be the first to write a comment.