După ce a fost suspendată din calitatea de membru al USR timp de un an, Ana Munteanu a fost sancționată și în Consiliul Local Timișoara, după descinderea cu jandarmii într-un restaurant din oraș.

Ieri, în ședința Consiliului Local Timișoara, s-a decis ca Anei Munteanu să i se taie indemnizația de ales local pentru lunile aprilie și mai, în valoare de 2.000 de lei, drept sancțiune pentru gestul său. Proiectul de hotărâre supus votului a fost propus de către consilierul local Pro România Roxana Iliescu, de meserie avocat. În total, 21 de consilieri locali au votat pentru aprobarea proiectului, iar unul dintre aleși s-a abținut la vot.

Luând în considerare faptul că doamna consilier local Munteanu Ana – Maria, în data de 20 martie 2021, s-a folosit de calitatea sa de consilier local pentru a asista la o acțiune a Jandarmeriei Române, de verificare a unui restaurant, făcând exces de calitatea sa de consilier, pentru a demonstra că în restaurantul respectiv nu se respectă legea, prin această acțiune fiind încălcate prevederile art. 224 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/209-privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; Propunem înaintarea către Consiliul Local al Municipiului Timișoara a Proiectului de hotărâre privind sancționarea consilierului local Munteanu Ana –Maria„, scrie în proiectul de hotărâre.

Înainte ca proiectul să fie supus votului, mai mulți consilieri locali au ținut să își exprime punctul de vedere cu privire la acest subiect.

Nu cred că domnișoara a avut girul Consiliului Local Timișoara, să meargă în numele nostru la acea acțiune. A fost o acțiune premeditată, asumată de partid, asumată de prefect. În calitate de ce să o sancționăm noi pe Ana Munteanu? Au făcut o ședință la partid, au votat în unanimitate o sancțiune. Am ajuns să facem poliție politică în Consiliul Local Timișoara? Ce să votăm? Nu în numele nostru a mers persoana respectivă„, a declarat consilierul local PNL Simion Moșiu.

Roxana Iliescu a ținut să explice faptul că „nu facem poliție politică. Este o prerogativă pe care noi, consilierii locali, o avem. Am optat pentru această sancțiune care prevede retragerea indemnizației pe două luni de zile pentru că colega noastră a acționat în calitate de consilier local. Ana Munteanu a declarat că a fost în interes de serviciu, a spus că s-a deplasat cu legitimația de serviciu„.

În discuție a intervenit și consilierul local Dan Reșitnec, președintele USR Timișoara, care a afirmat că „nu avem ce să discutăm de decizii de partid în Consiliul Local Timișoara. Doamna Ana Munteanu a avut în calitate de consilier local un comportament greșit, iar ea a recunoscut asta. Grupul de consilieri locali USR-PLUS consideră că se impune o sancțiune și vom vota pentru proiectul, dar cred că aici trebuie să se încheie dezbaterile în spațiul public pe această temă„.