Timișoara, precum și cele patru comune periurbane Dumbrăvița, Moșnița Nouă, Ghiroda și Giroc ies din carantină în această noapte, la ora 00.00. Decizia a fost luată, astăzi, în cadrul ședinței Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Timiș, în condițiile în care, la ora 00.00, expiră măsura carantinării zonale.
„DSP Timiș a efectuat analiza de risc pentru a stabili dacă se impune prelungirea măsurii de carantinare. Analiza de risc efectuată de către DSP Timiș, propune ridicarea măsurii de carantinare zonală pentru cele 5 UAT-uri. INSP nu a avizat măsura de ridicare a carantinării zonale pentru cele 5 localități. Având în vedere că INSP nu a avizat măsura ridicării carantinei zonale, în cadrul ședinței CJSU de astăzi, 31.03.2021, s-a supus la vot prelungirea sau neprelungirea măsurii de carantinare zonală. În cadrul CJSU Timiș nu s-a aprobat prelungirea măsurii de carantinare zonală, fiind exprimate 5 voturi pentru, 30 împotrivă și 3 abțineri. De această dată am votat împotriva prelungirii măsurii de carantinare zonală, însușindu-mi propunerea DSP Timiș, considerând că măsurile restrictive stabilite recent la nivel național pot fi suficiente în contextul actual, în aceste localități, dacă vor fi respectate de către cetățeni. Efectele carantinei se vor vedea cel mai probabil și în următoarele zile, deoarece este cunoscut că efectele unei măsuri de carantinare se văd în timp„, a scris, pe Facebook, Zoltan Nemeth, prefectul de Timiș.
În aceste condiții, începând de mâine, terasele pot fi deschise la Timișoara și în celelalte patru comune limitrofe care sunt în carantină până astăzi. Însă, în continuare trebuie respectate restricțiile anti-Covid impuse la nivel național. Asta înseamnă că magazinele se vor închide la ora 18.00, iar circulația este restricționată de la ora 20.00.
„În municipiul Timișoara programul cu publicul al operatorilor economici va fi între 05.00 și 18.00, pe toată durata săptămânii, iar după ora 20.00 se poate circula doar pentru excepțiile prevăzute în Hotărârea de Guvern. În situația în care incidența cumulată la 14 zile devine mai mică sau egală cu 7/1000 de locuitori, se va reduce programul cu publicul al operatorilor economici doar vineri, sâmbătă și duminică la ora 18.00 și se va menține pentru aceste zile ora 20.00 ca oră limită pentru circulația fără declarație sau adeverință. În zilele de luni – joi, în situația în care incidența cumulată la 14 zile devine mai mică sau egală cu 7/1000 de locuitori, programul operatorilor economici se va prelungi până la ora 21.00, iar ora limită pentru circulația fără adeverință sau declarație va fi ora 22.00„, a detaliat prefectul de Timiș.
Be the first to write a comment.