Semnal de alarmă tras de medicii de la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara. Singurul computer tomograf din cadrul unității medicale s-a defectat, astfel că pacienții infectați cu noul coronavirus, și nu numai, sunt trimiși pentru investigații imagistice la Spitalul Județean Timișoara și Spitalul Municipal Timișoara.
Potrivit reprezentanților spitalului timișorean, computerul tomograf este aparatul cu ajutorul căruia se realizează investigațiile imagistice pentru depistarea gradului de infecție cu noul coronavirus. Practic, pe baza rezultatelor scanărilor CT sunt evaluate leziunile pulmonare de Covid-19 și se poate stabili “încadrarea în boală”, adică se poate observa cât este de puternică afectarea pulmonară a pacientului ceea ce duce la clasificarea în formă medie sau severă a bolii.
“Am atras atenția încă de la începutul lunii ianuarie că CT-ul, pe care l-am folosit la capacitate maximă în toată această perioadă, poate să cedeze în orice moment. De la lună la lună, numărul investigațiilor imagistice a crescut exponențial. Doar în ultimele șase luni am făcut aproape 10.000 de scanări unor pacienți infectați cu noul coronavirus. De peste 1000 de ori mai multe decât în perioada similară din 2019. Acestora li se adaugă alte câteva mii de investigații făcute pacienților cu alte afecțiuni pulmonare. Din păcate, de ce ne era frică nu am scăpat. Una dintre componentele esențiale ale aparatului s-a consumat si trebuie inlocuită. Este vorba de tubul de raze fără de care CT-ul nu poate funcționa”, a declarat Diana Manolescu, directorul medical al Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara.
Intervenția pentru înlocuirea piesei poate dura chiar și o săptămână, timp în care aparatul nu poate fi folosit.
“Nu mai putem să îi evaluăm imagistic pe pacienții care vin în triaj. Și pe parcursul unei săptămâni, cât va dura cel mai probabil înlocuirea piesei, vorbim de câteva sute de oameni care au nevoie de ajutorul nostru. Am luat legătura cu Spitalul Județean Timișoara și cu Spitalul Municipal, două unități sanitare care au CT-uri funcționale, și le-am cerut să ne ajute, să își mobilizeze echipele să realizeze aceste investigații imagistice. Sunt convins că, așa cum am sărit și noi în ajutorul lor, cand ne-au solicitat, o vor face și ei de data asta. Din păcate, ambulanțele care veneau pentru triaj la noi vor trebui acum să meargă la celelalte două unități sanitare din oraș, iar presiunea pe serviciile de urgență va crește foarte mult”, a afirmat Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Timișoara.
În acesta dimineață, conducerea spitalului timișorean a trimis un memoriu atât Prefecturii Timiș, cât și Primăriei Timișoara, Consiliului Județean Timiș, dar și Direcției de Sănătate Publica Timiș, în care a fost explicată situația din unitatea sanitară aflată în linia întâi a luptei împotriva Covid-19.
“Încercăm încă o dată să convingem autoritățile locale și centrale că, în condițiile actuale, cu volumul de muncă pe care îl avem zilnic, cu un program de funcționare continua de 12 ore a aparatului, riscăm, după repararea lui, să intram, din nou, după câteva săptămâni, în colaps. De aceea, un al doilea aparat, un back-up, ar face ca investigațiile de natură imagistică să continue. Avem nevoie de un al doilea CT, așa cum au și celelalte două unități sanitare mari din oraș, și asta cu atât mai mult cu cât numărul de scanări făcute în ultimul an la Victor Babeș depășește cu mult ceea ce s-a realizat în cele doua spitale luate împreună în ceea ce privește pacienții Covid 19”, a mai precizat Diana Manolescu.
Tomograful de la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara a fost achiziționat în anul 2018.
Be the first to write a comment.