Prefectul de Timiș a venit cu mai multe informații, pe pagina sa de Facebook, după ce nu puțini timișoreni au fost derutați cu privire la restricțiile care se aplică în capitala Banatului. Asta în condițiile în care, în această săptămână, rata de infectare cu noul coronavirus a scăzut sub 7,5/1000 de locuitori în orașul de pe Bega.

Zoltan Nemeth a precizat că restricțiile prevăzute pentru localitățile cu o incidență de peste 7,5, adică programul operatorilor economici este între 05.00 – 18.00 în toate zilele săptămânii, iar deplasarea se face cu declarație/adeverință între 05.00 – 20.00, se aplică la Timișoara până cel puțin în data de 10 aprilie, chiar dacă incidența scade.

Sâmbătă, în data de 27.03.2021, s-a constatat prin Hotărâre a CJSU Timiș faptul că municipiul Timișoara avea o rată de incidență de peste 7,5/1000 de locuitori, astfel că de duminică 28.03.2021 se aplică restricțiile prevăzute pentru localitățile cu o incidență de peste 7,5/1000 de locuitori. Măsurile restrictive se mențin pe o durată de 14 zile de la data aplicării acestora, indiferent dacă incidența scade sub 7. După 14 zile se va reevalua incidența și dacă aceasta va fi mai mică sau egală cu 7/1000 de locuitori la data reevaluării, se va constata tot prin Hotărâre de CJSU în ce tip de restricții se încadrează municipiul Timișoara, adică cel mai probabil în cele aplicabile incidenței între 4-7,5/1000 de locuitori. În concluzie, conform prevederilor HG nr. 348/2021, chiar dacă incidența scade sub 7,5 sau chiar sub 7/1000 de locuitori, în municipiul Timișoara se vor aplica cel puțin până la data de 10.04.2021 măsurile restrictive pentru UAT-urile cu incidență de peste 7,5/1000 de locuitori“, a explicat prefectul de Timiș.

Zoltan Nemeth a mai precizat că similar se aplică sistemul și în cazul localităților cu o incidență mai mare de 4 şi mai mică sau egală cu 7,5/1.000 de locuitori, situație în care se aplică restricțiile pentru zilele de vineri, sâmbătă sau duminică.

Odată constatată încadrarea în această grupă, ridicarea restricțiilor se efectuează după minim 14 zile, dacă incidența scade la 3,5 sau sub 3,5/1000 de locuitori la data reevaluării. Totuși, dacă în cele 14 zile incidența urcă peste 7,5/1000 de locuitori, pentru aceste localități se vor aplica în termen de maxim 48 de ore de la depășirea incidenței de 7,5/1000 de locuitori, măsurile restrictive pe toată durata săptămânii“, a detaliat prefectul de Timiș.

În concluzie, Zoltan Nemeth a atras atenția asupra faptului că programul magazinelor, teraselor și altor operatori economici nu se modifică din oficiu dacă rata de incidență scade sub 7,5, respectiv sub 7/1000 de locuitori, ci doar după trecerea a 14 zile, dacă la reevaluarea situației se constată o modificare a incidenței.