Reprezentanții autoritățile locale și județene s-au mobilizat cu scopul de a găsi soluții urgente pentru pacienți, după ce singurul tomograf al Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara s-a defectat.
Dominic Fritz, primarul Timișoarei, a anunțat, pe Facebook, că ieri a avut loc o întâlnire la Prefectura Timiș cu directorii de spitale, unde s-a decis ce este de făcut pentru ca pacienții unității medicale de la Pădurea Verde să beneficieze de investigații imagistice, până la achiziționarea unui aparat nou. De asemenea, Fritz susține că au avut loc discuții inclusiv cu Ministerul Sănătății, primarul Timișoarei solicitând urgentarea acestei achiziții pe care municipalitatea este dispusă să o cofinanțeze cu 10%, documentele fiind trimise deja la București de câteva săptămâni.
„Am făcut împreună un plan, ca până la schimbarea piesei stricate, care costă și aceea câteva zeci de mii de euro și va ajunge într-o săptămână, să fie folosit CT-ul de la spitalul județean pentru cazurile grave, iar pentru cazurile mai ușoare să fie folosit RX-ul de la spitalul municipal. În weekend și de sărbători va fi detașat la „Victor Babeș” personal specializat pentru operarea CT-ului de la alte unități medicale din Timișoara și județ, pentru a degreva personalul spitalului de boli infecțioase, atât de solicitat în ultima vreme”, a explicat Dominic Fritz, pe rețeaua de socializare.
Be the first to write a comment.