În momentul în care s-a decis carantinarea Timișoarei și a patru localități periurbane a fost reluat războiul dintre PNL Timiș și USR. Primul vizat de manevrele demagogice ale peneliștilor a fost primarul municipiului Dominic Fritz, care a avut curajul să explice public de ce s-a abținut la vot în Comitetul Județean pentru Situații de Urgență: din cauza dublei măsuri promovate de PNL. Concret, Fritz – care s-a pronunțat mereu pentru măsuri clare de reducere a infectărilor – a dezvăluit faptul că peneliștii au dorit să carantineze Timișoara, Dumbrăvița și Giroc, adică localități conduse de aleși USR și PSD și să scoată de sub restricții Moșnița Nouă și Ghiroda, comune administrate de primari PNL. În condițiile în care Moșnița Nouă – fieful vicelui de la CJT Alexandru Proteasa –  avea o rată de infectare de peste 11, record negativ absolut. Degeaba a încercat primarul Timișoarei să argumenteze indecizia sa, pentru că echipa de zgomot și abureli a PNL Timiș a lovit cu putere, iar Fritz a fost tocat la greu în mediul online. Tot atunci, a pornit un demers de suspendare a edilului de pe Bega, acțiunea fiind promovată masiv pe Facebook. Cum stăm azi? Rata de infectare în Timișoara a coborât sub 7, ceea ce indică faptul că măsurile restrictive au avut un sens, iar Fritz este un primar responsabil.

DEBANAT (link)

Cine sunt combinatorii?

Se pare că în spatele spatelui petiției online privind suspendarea primarului Dominic Fritz s-ar afla un grup comun din PNL și…PSD, format din oameni care nu se mai regăsesc la butoane. Adică cei trecuți pe linie moartă de Alin Nica, președintele PNL Timiș, plus câțiva pesediști, cu interese strict bazate pe contracte și combinații cu banul public. Alegerea lui Dominic Fritz în funcția de primar, cu votul masiv al timișorenilor, i-a decuplat pe mulți „băieți deștepți” de la conducta cu fonduri publice. Sigur că cei mai afectați sunt peneliștii care au gravitat în jurul lui Nicolae Robu și care acum încearcă din răsputeri să se poziționeze cumva. Surse convergente din administrație și politică susțin că de fapt grupul care învârte povestea cu suspendarea chiar speră ca Fritz să renunțe cumva la funcție și să revină Nicolae Robu. Sigur că acest scenariu este de un comic fără precedent în politică, însă e de urmărit ce se va întâmpla…nu cu primarul Timișoarei, ci cu transpartinicii de la PNL și PSD. Printre ei și unii dintre parlamentarii de Timiș care se reunesc la „spritz” în Capitală și pun la cale nu doar demolarea lui Dominic Fritz, ci și promovarea în funcții de decizie a unor personaje care să accepte orice ilegalitate, dacă e făcută la cererea unora dintre cei care se consideră demnitari ai statului român. Până una alta, prezența lui Fritz în fruntea primăriei Timișoarei este garanția că s-a terminat cu șmenurile pornite cu dedicație de la partid.

Preluare foto: Facebook