Semnal de alarmă tras de reprezentanții Spitalului de Boli Infecțioase “Victor Babeș” din Timișoara. Recent, a fost evaluat gradul de burnout, adică epuizarea profesională, al angajaților din cadrul unității medicale.

Proiectul pilot în România, cel al evaluării epuizării fizice și a stresului profesional în rândul cadrelor medicale, a fost realizat pe un eșantion de aproape 250 de angajați ai unității sanitare. Studiul a demonstrat că 56,37% dintre medicii, asistentele medicale, infirmierele, brancardierii şi restul personalului chestionat, au un nivel mediu sau ridicat de burnout.

În ceea ce privește extenuarea emoțională, aceasta se regăsește în cazul a 55,88 la sută dintre participanții la studiu. 67,16 la sută dintre angajații Spitalului Victor Babeș au declarat că au un grad ridicat de stres, iar 64,22 resimt îngrijorare, faptul că niciodată nu au timp pentru ei, oboseală şi lipsa odihnei. Un semnal de alarmă este legat de gradul de anxietate. În urma cercetării, s-a constatat o creștere a anxietății, nivelul acesteia ajungând la 34,80 la sută.

Studiul a arătat ceea ce, din păcate, am bănuit în momentul în care, împreună cu colegii mei, am decis să realizăm acest proiect, unic de altfel în România. Un grad ridicat de epuizare profesională, dar și personală. Ceea ce lasă urme adânci. Noi nu am putut să ne luăm prea multe zile libere în ultimul an, pentru că era nevoie de fiecare dintre noi. Cum să fi plecat când secțiile erau pline, când oamenii erau în suferință? Ne-a marcat fiecare etapă a acestei pandemii.
Nu mai vorbim de gradul ridicat de afectare a calității vieții care, însă, nu este doar în spital, ci fiecare dintre noi îl simte. Studiul va fi transmis Ministerului Sănătății şi sunt convins că poate fi aplicat la orice altă unitate sanitară aflată în lupta anti COVID. De altfel, mai mulți colegi din țară ne-au cerut ajutorul și le vom pune la dispoziție studiul, dar și chestionarele, pentru a putea să realizeze și ei o analiză a stării de epuizare
”, a declarat Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecțioase “Victor Babeș” din Timișoara.

În etapa a doua a proiectului, participanții la studiu au avut fie întâlniri personale, fie întâlniri de grup cu psihologul unității sanitare.

Pe lângă datele statistice, care într-adevăr sunt îngrijorătoare, de exemplu, 9,31% la sută dintre cei chestionați au și un anumit grad de depresie. Ceea ce trebuie remarcat sunt răspunsurile la itemii cu cele mai ridicate cote: nu mă simt odihnit, mă simt la limita puterii, sunt secătuit emoțional, am prea multe lucruri de făcut. Sunt doar câteva dintre exemplele date de colegii mei. De asemenea, unii colegi au explicat că sunt marcați de numărul mare al pacienților care au pierdut lupta împotriva COVID în secția ATI, dar și de virulența cu care lovește aceste cumplit virus. Alții au evidenţiat dramatismul cazurilor pe care le-au tratat. Nu în ultimul rând, un factor important al burnout-ului este munca aproape continuă care ajunge, uneori, la 10-12 ore pe zi, dar și faptul că cei mai mulți dintre colegii mei nu reușesc să se detașeze de problemele de la spital nici acasă. Astfel se explică cotele ridicate obţinute şi remarcăm nerespectarea conceptului de echilibru ȋntre muncă şi viaţa personală” , spune Dana Biriș, psiholog în cadrul unității medicale.

În etapa a treia, s-a urmărit găsirea unor soluții pentru îmbunătățirea calității vieții, dar și a stării psihoemoționale a celor care lucrează în Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara. Astfel, au fost gândite, și urmează să fie puse în aplicare, o serie de măsuri care privesc acordarea unor zile libere, a concediilor de odihnă restante, dar și realizarea unor întâlniri periodice.

Studiul a fost realizat în perioada februarie–martie și reprezintă o premieră în România.