Una dintre cele mai aglomerate unități de învățământ din Timișoara va fi modernizată cu bani europeni. Este vorba de Școala Generală Nr. 30, aflată în cartierul Soarelui, care va fi extinsă în cadrul unui proiect în valoare de aproximativ 4,5 milioane de euro.

Astăzi, municipalitatea a lansat licitația publică pentru execuția lucrărilor, după aproape șase luni de la semnarea contractului de finanțare cu bani europeni, prin Regio-POR. În cadrul proiectului vor fi realizate și două noi corpuri de clădire.

În baza contractului vor fi executate lucrări aferente obiectivului de investiţii ,,Modernizare terase circulabile existente, montare termosistem pe fațade și extindere Școala generală nr. 30 din Timișoara, corp A, B, C, cu 2 corpuri D si E in regim D+P+2E” COD SMIS2014+: 121023, în conformitate cu documentația tehnico –economică faza de Proiect tehnic. Lucrările propuse pentru realizarea obiectivului vor cuprinde: -modernizarea teraselor circulabile existente corp A, corp B și corp C; -montare termosistem la fațadele existente corp A, corp B și corp C; -extindere pe orizontală cu corp D-regim de înălțime D+P+2E; -extindere pe orizontală cu corp E-regim de înălțime D+P+2E; -amenajări peisagere adiacente corpurilor A, B, C, D și E. Instalațiile de prevenire şi stingere incendiu se vor realiza pentru întregul imobil conform legislaţiei în vigoare”, scrie în anunțul de participare la licitația publică.

Termenul limită pentru primirea ofertelor este data de 11 mai, la ora 15.00. Lucrările la Școala Generală Nr. 30 trebuie finalizate până în primăvara anului 2023.