Se reiau investigațiile imagistice la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara, în această după-amiază, după ce s-a reușit înlocuirea piesei care s-a defectat în singurul computer tomograf al unității medicale. Astfel, aparatul poate fi repus în funcțiune.
“Am reușit să aducem piesa în timp record. Aseară a fost instalată și s-au făcut probele, iar astăzi vom repune în funcțiune CT-ul. Vreau să mulțumesc firmei care asigură mentenanța pentru promptitudinea cu care a răspuns apelului nostru. De obicei, aducerea unei asemenea piese poate dura chiar și o lună. Cei de la compania furnizoare au înțeles însă situația gravă în care ne aflam, dar și faptul că unitățile de primiri urgențe de la spitalele municipal și județean riscau să intre în colaps din cauza numărului mare de pacienți care aveau nevoie de investigații imagistice. Vom relua scanările atât în cazul pacienților COVID 19, care sunt internați în secțiile spitalului nostru, cât și a celor care sunt aduși de ambulanțele SAJ sau SMURD pentru evaluare în triaj. De asemenea, vom putea relua și investigațiile imagistice ale pacienților Non-COVID”, a declarat Diana Manolescu, directorul medical al Spitalului de Boli Infecțioase din Timișoara.
Computerul tomograf al spitalului de la Pădurea Verde s-a defectat în urmă cu o săptămână, din cauza suprasolicitării. În aceste condiții, pacienții au beneficiat de investigații imagistice la Spitalul Județean Timișoara și Spitalul Municipal Timișoara.
“Vreau să le mulțumesc colegilor manageri de la cele două spitale suport, Spitalul Județean Timișoara și Spitalul Municipal, pentru că au reușit, timp de aproape o săptămână, să asigure evaluarea imagistică a pacienților infectați cu SARS CoV2. Știu că a fost destul de complicat pentru Unitățile de Primiri Urgențe din cele două spitale să facă față afluxului mare de pacienți ce trebuiau consultați din punct de vedere imagistic. De acum, vom relua în unitatea noastră scanarea bolnavilor COVID 19. Rămâne însă acel semnal de alarmă, pe care l-am tras și la începutul lunii ianuarie, dar și săptămână trecută, atunci când spuneam că avem nevoie cât mai repede de un al doilea CT pentru back-up„, a afirmat Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara.
Vă reamintim că, în ultimele șase luni, la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara s-au realizat aproape 10.000 de scanări ale pacienților infectați cu noul coronavirus și alte câteva mii pacienților cu alte afecțiuni pulmonare.
Be the first to write a comment.