S-a dat startul celui de-al doilea maraton al vaccinării organizat la Timișoara, în această dimineață. Evenimentul organizat de Spitalul Militar Timișoara se desfășoară pe stadionul CFR, timp de o săptămână.

“Maratonul vaccinării a început la centrul de vaccinare organizat de Spitalul Clinic Militar de Urgență “Dr. Victor Popescu” Timișoara, situat pe stadionul CFR, strada Nera, nr. 2. Vă așteptăm, 24 de ore din 24, doar cu buletinul, fără a vă mai planifica. Noi ne ocupăm și pentru planificarea dvs la rapel. Vaccinarea se face cu serul Pfizer“, au informat reprezentanții unității medicale, pe Facebook.

Deocamdată, nu s-au format cozi la centrul de vaccinare deschis non-stop pe stadionul CFR din Timișoara.

Astfel de evenimente sunt organizate în perioada 04 – 11 mai în mai multe centre din țară ale Ministerului Apărării Naționale, precum Brașov, București, Cluj, Constanța, Craiova și Iași.

Vă reamintim că la primul maraton al vaccinării, desfășurat la Centrul Regional de Afaceri din Timișoara, aproape 6.800 de persoane au ales să se imunizeze împotriva noului coronavirus.