Cu bani europeni, în viitorul apropiat ar putea fi realizat un nou drum de legătură, cu patru benzi, între Aeroportul Internațional Timișoara și nodul rutier cu autostrada A1 de la Remetea Mare. Consiliul Județean Timiș a oferit, astăzi, noi detalii cu privire la acest proiect.

Astfel, potrivit reprezentanților instituției, se lucrează la documentația noii șosele. Marian Vasile, administratorul public al județului Timiș, împreună cu arhitectul șef și specialiști din cadrul Serviciului Strategii și Managementul Proiectelor și ai Direcției Tehnice, alături de experți ai Agenției pentru Dezvoltare Regională Vest au efectuat și o vizită de lucru la amplasament. Aceștia au analizat la fața locului provocările proiectului, dar și posibile variante de lucru.

În prezent, pe traseul șoselei se află un drum de exploatare. Se dorește ca șoseaua să fie una de viteză, cu grad sporit de siguranță, cu un număr limitat de accesuri dinspre parcelele învecinate. Drumurile colectoare vor fi realizate de către UAT-urile traversate de șosea. Drumul va avea o lungime de aproximativ 8 km, cu două benzi pe sens. Acesta se va construi la sud de Aeroport, cu origine în intersecția dintre DJ609D și Centura Timișoarei, peste calea ferată secundară ce deservește aerogara, intersectând drumul comunal DC62 (Remetea Mare – Ianova) și având ca punct terminus nodul de descărcare A1. Noua șosea va reduce timpul petrecut în trafic, va spori siguranța rutieră și va reduce poluarea din Ghiroda și Remetea Mare, acționând ca o centură de ocolire pentru cele două localități„, a informat CJ Timiș.

Conform reprezentanților instituției, cele mai bune variante de traseu vor fi date de studiul de fezabilitate, ideal fiind, în urma discuțiilor desfășurate la amplasament, a se încerca integrarea șoselei în nodul de la Remetea ce va rezulta din conectarea viitoarei autostrăzi A9, Timișoara – Belgrad, la A1.

În acest moment, serviciile de realizare a studiului de fezabilitate, a proiectului tehnic și de obținere a terenului necesar prin exproprieri se află în procedură de finalizare a atribuirii contractului. Valoarea totală a acestuia este estimată la aproape 2,4 milioane lei, sumă ce se dorește a fi accesată prin Programul Operațional Asistență Tehnică 2014 – 2020, pentru a nu încărca bugetul județului. Inclusiv execuția efectivă a lucrării este preconizată a se realiza prin finanțare europeană.