Cea de-a doua ediție a Maratonului Vaccinării din Timișoara, organizată în acest sfârșit de săptămână la Centrul Regional de Afaceri, s-a bucurat de un succes răsunător. Potrivit organizatorilor, în cele trei zile de vaccinare non-stop împotriva noului coronavirus au fost imunizate 8.540 de persoane.
„De data aceasta, am reușit să creștem numărul persoanelor vaccinate și închidem maratonul cu 8.540 de persoane vaccinate. 585 de persoane au fost la prima doză. Față de data trecută, când am vaccinat 6.772, 300 de persoane au ales să meargă în altă parte să își facă rapelul. Ca noutate, am avut și vaccinul Johnson, unde am avut 1.233 de persoane. Per total, 1.818 persoane noi au fost vaccinate în a doua ediție a maratonului. Am făcut și acele teste screening, de care au beneficiat 780 de persoane. De asemenea, cu echipa mobilă, în trei zile am vaccinat 80 de persoane care nu se puteau deplasa și aparținătorii lor care au fost la domiciliu„, a declarat, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, Giorgiana Bobouțanu, coordonatorul centrului de vaccinare.
În total, în cadrul Maratonului Vaccinării din Timișoara au fost implicați peste 800 de voluntari.
„Sute de voluntari au participat și au făcut posibil un eveniment la o asemenea scară. Evenimentul a fost un succes nu numai prin numărul de oameni pe care i-am vaccinat, ci poate și mai mult prin impactul național. A fost extraordinar să aflăm că în acest weekend s-au organizat 25 de maratoane în toată țara. Asta arată că da, noi am reușit să resuscităm spiritul pro-vaccinare, dar pe lângă asta, cred că mesajul pe care-l transmitem comunității, țării este unul deosebit. S-a văzut că corpul medical are un spirit de solidaritate, de voluntariat extraordinar. Mii de oameni, medici, asistente, studenți, au venit în puținul lor timp liber să lucreze voluntar, fără plată, pentru concetățenii lor„, a afirmat medicul Dorel Săndesc, inițiatorul Maratonului Vaccinării din Timișoara, organizat în premieră națională, în urmă cu trei săptămâni.
Potrivit autorităților, în ultimele trei zile, la nivel național s-au vaccinat peste 330.000 de persoane.
Be the first to write a comment.