Regulamentul pentru păstrarea urmelor Revoluției Române din Decembrie 1989 a fost finalizat. Consilierul local USRPLUS Răzvan Negrișanu a anunțat că, săptămâna trecută, a depus documentul la Primăria Timișoara.

Într-un mesaj postat pe Facebook, consilierul local a precizat că regulamentul prevede, printre altele, păstrarea grafittiurilor datând din timpul Revoluției, dar și elaborarea unui ghid orientativ pentru a veni în ajutorul proiectanților și arhitecților, “care va reflecta experiența altor orașe europene de prezervare a urmelor evenimentelor istorice importante și care va da coerență și unitate acestor artefacte de pe traseul Revoluției din decembrie 1989“.

De asemenea, regulamentul mai prevede și montarea unor plachete comemorative în locurile relevante de pe traseul Revoluției din Decembrie 1989, dar și obligația ca proprietarii de clădiri să anunțe dacă imobilul prezintă urme de gloanțe, înainte de avizarea pentru lucrări de intervenție la fațadă.

Am convingerea că acest regulament va contribui la crearea unui patrimoniu imobil al Revoluției în Timișoara“, a adăugat Răzvan Negrișanu.