Fostul preşedinte al ANCOM, Marius Cătălin Marinescu, a lansat, astăzi, în cadrul conferinţei virtuale dedicată Zilei Internaţionale a Telecomunicaţiilor, ideea unui plan naţional pentru comunicaţii în situaţii de urgenţa.

În prezent şef al Diviziei de Strategie a Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor (ITU), Marinescu a subliniat faptul că România are nevoie de un astfel de plan, de un backup în situaţia în care o anumită zonă din ţară s-ar confrunta cu dezastre sau calamităţi naturale.

Reprezentantul ITU a vorbit și despre tarifele încă reduse în România pentru serviciile de telefonie mobilă şi a punctat nevoia de reglementare în folosul utilizatorului final. La conferinţa organizată de Digital Transformation Council, Revista Comunicaţii Mobile şi TelecomTV.ro au mai participat Florina Tănase, director al Telekom, Codruţ Săvulescu, manager în compania Huawei, Victor Negrescu, europarlamentar, Alexandru Petrescu, fost ministru al Comunicaţiilor, oameni din industria telecom, analişti, jurnalişti.

Conferința virtuală AICI

Preluare foto: business-review.eu