Se modernizează iluminatul public din Timișoara. Reprezentanții primăriei au informat, astăzi, că pe trei artere importante din oraș vor fi montate sute de LED-uri, în viitorul apropiat.
Potrivit Primăriei Timișoara, Administrația Fondului pentru Mediu a publicat lista proiectelor care au fost aprobate spre finanțare, prin „Programul privind sprijinirea eficienței energetice și a gestionării inteligente a energiei în infrastructura de iluminat public„. Timișoara se află pe această listă cu un proiect de modernizare a iluminatului public pe cele trei străzi, proiectul municipalității având cea mai mare valoare dintre toate proiectele depuse.
Mai precis, Timișoara primește finanțare pentru montarea a 531 de LED-uri pe Calea Aradului, Calea Torontalului și Calea Sever Bocu. Jumătate din suma necesară realizării investiției va fi alocată de către Administrația Fondului pentru Mediu. Concret, valoarea totală a proiectului este de aproape două milioane de lei, din care co-finanțarea este de 995.000 lei.
„Proiectul vizează înlocuirea aparatelor de iluminat public de pe străzile Calea Aradului, Calea Torontalului, Calea Sever Bocu prin montarea a 531 aparate de iluminat cu tehnologie LED și implementarea unui sistem inteligent de telegestiune. Principalul obiectiv este obținerea unui sistem inteligent, nou, modern, unitar, economic și ecologic, care va determina reducerea semnificativă a cheltuielilor cu energia electrică și reducerea costurilor cu întreținerea„, a transmis Primăria Timișoara.
Aprobarea listei obiectivelor care primesc finanțare va fi urmată de semnarea contractului de finanțare, după care Primăria Timișoara va lansa licitația pentru alegerea firmei care va face proiectul tehnic și va executa lucrările. Documentația pentru aprobare a fost executată de Societatea de Transport Public a Timișoarei și pusă gratuit la dispoziția primăriei. Durata de execuție a lucrărilor va fi de 12 luni.
Be the first to write a comment.