Consiliul Județean Timiș vrea să revitalizeze Bastionul Theresia din Timișoara, astfel că a alocat bani pentru reparații și a pregătit un nou regulament de funcționare, care ar urma să fie aprobat în următorul plen. „Avem o viziune acolo, avem o strategie și ne propunem ca bastionul să fie în top trei atracții turistice din Timișoara pentru anul 2023„, a precizat, astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, Alexandru Proteasa, vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș.

În ceea ce privește lucrările de reparații la Bastionul Theresia, Alexandru Proteasa a afirmat că se va interveni la pavilionul din centrul curții, iar toate plăcile din marmură și granit degradate vor fi schimbate.

Reprezentanții CJ Timiș au decis și ca aripa stângă să fie utilizată pentru organizarea de activități culturale, iar cea dreaptă să fie dedicată firmelor din domeniul Horeca.

Vicepreședintele CJ Timiș a vorbit și despre noutățile din Regulamentul de organizare și funcționare a Bastionului Theresia. Printre acestea se numără impunerea unui program de funcționare, astfel încât spațiile din incinta clădirii să fie deschise și în weekend, nu doar în cursul săptămânii.

Totodată, impunem un program în ceea ce privește bucata de luni până vineri, să fie un program care să acopere până seara. Cu toții știm că un turist sau chiar un timișean, dacă este în timpul liber, merge la bastion în weekend sau poate seara după program. Dacă mergeți la ora asta la bastion, o să constatați că cei care funcționează acolo au program de la ora 08.00 la 16.00. După 16.00 totul este închis„, a afirmat Alexandru Proteasa.

De asemenea, noul regulament mai prevede și faptul că nu vor mai fi date spațiile din bastion pentru funcționarea ca și birouri sau locuri pentru depozitare.

În regulament propunem și folosirea spațiului de deasupra de bastion, din aripa stângă, în care vom lăsa să se desfășoare anumite evenimente cu un număr redus de persoane, anumite activități să zicem sportive, poate yoga și derivate. Au fost multe solicitări în acest sens și mereu au fost refuzate pentru că nu exista un regulament clar de funcționare. Totodată, suntem deschiși și pentru alte propuneri în ceea ce privește revitalizarea bastionului de la societatea civilă„, a declarat vicepreședintele Consiliului Județean Timiș.

Totodată, Alexandru Proteasa a mai afirmat că în aripa dreaptă, dedicată firmelor din domeniul horeca, își vor putea desfășura activitatea inclusiv cluburi. Mai ales că programul de funcționare propus la Bastionul Theresia este până la ora 05.00.