Un obiectiv turistic important al Timișoarei, observatorul astronomic din zona Bălcescu, ar putea fi pus în valoare, în viitor. Din păcate, în acest moment, clădirea care adăpostește imobilul se află în paragină, după ce statul român nu a alocat bani pentru a o reabilita.

Pentru a-l putea restaura, Primăria Timișoara a început să facă primele demersuri pentru a trece observatorul astronomic în administrarea sa.

Observatorul astronomic din Timișoara este în paragină. În 2015 s-a trimit o adresă către guvern pentru ca acest patrimoniu al statului să treacă în cel al municipalității. Nu s-a întâmplat nimic până acum. Eu vă cer ca acest obiectiv, printr-o nouă adresă către guvern, să reușim să-l aducem în proprietatea primăriei. Academia Română este cea care îl administrează acum. Observatorul astronomic stă pe un loc de două hectare, este o zonă foarte frumoasă, verde, dar neîntreținută. Academia Română se pare că nu are bani să-l întrețină. Datează din anul 1962, dacă nu mă înșel. După ce va ajunge în administrarea noastră, să ne ocupăm să facem un observator interesant, chiar și cu planetarium”, a declarat Lucian Căldăraru, consilier local PNL, în plenul Consiliului Local Timișoara din această săptămână.

Dominic Fritz a precizat că a discutat chiar în această săptămână cu președintele Academiei Române – Filiala Timișoara, despre observatorul astronomic.

Am avut o discuție cu președintele de onoare al Academiei Române – Filiala Timișoara, acum trei, patru luni pe acest subiect, iar în această săptămână am discutat cu documentația de mediu. Facem demersuri către academie și către guvern pentru a-l trece în administrarea noastră. Observatorul astronomic se află pe o listă cu mai multe proprietăți pe care vrem să le trecem în proprietatea Timișoarei. Este un obiectiv important pe care trebuie să-l trecem la noi”, a afirmat primarul Timișoarei.