Primăria Timișoara este dispusă să ofere finanțare cetățenilor care vor să-și reabiliteze imobilele. În acest sens, a pregătit un regulament pentru aplicarea programului de sprijin financiar pentru restaurarea clădirilor istorice din Timișoara. Reprezentanții primăriei au stabilit cinci zone de acțiune prioritară: Piața Victoriei, Cetate, Traian, Elisabetin și Iosefin.
De asemenea, municipalitatea intenționează și să îi pună la plată pe proprietarii care-și lasă imobilele de izbeliște, astfel că va continua aplicarea taxei pe paragină, impozitele urmând a fi majorate între 300 și 500%.
Astfel, au fost pregătite de două proiecte de hotărâre pe marginea celor două subiecte amintite, fiind organizată și o dezbatere publică marți, 8 iunie, de la ora 17.00, la care timișorenii interesați sunt invitați să vină cu propuneri. Dezbaterea se va desfășura prin platforma online Zoom.
„Pentru transmiterea propunerilor, sugestiilor sau opiniilor cu privire la proiectele de hotărâri supuse dezbaterii, cetățenii interesați se pot adresa în scris Direcţiei Secretariat General – Serviciul Administraţie Locală, sau în format electronic, la adresa: camelia.crisan@primariatm.ro., până la data de 07.06.2021, ora 1200. Persoanele care doresc să participe și online la dezbatere, vor anunța până cel târziu la data de 07.06.2021, ora 1200, intenția de participare și totodată, vor transmite opiniile pe care urmează să le pună în discuție, la adresa de e-mail de mai sus, unde vor preciza: numele, numărul de telefon, adresa de e-mail pentru trimiterea invitației online prin care vor accesa întâlnirea de pe platforma online. Participanţii la dezbatere care se înscriu la cuvânt îşi vor susţine punctele de vedere exclusiv pe marginea proiectelor de hotărâri aflate pe ordinea de zi. Durata limită de exprimare a punctelor de vedere este de (3 ) trei minute pentru fiecare participant”, a informat Primăria Timișoara.
Be the first to write a comment.