Moment important pentru infrastructura culturală din Timișoara. Astăzi a fost pusă piatra de temelie ce marchează începerea lucrărilor de renovare a fostului cinematograf Studio, aflat în centrul orașului. Lucrările vor dura un an și jumătate, iar la finalul lor vom avea un hub cultural, primul cinematograf de artă al Timișoarei.
Valoarea investiției se ridică la peste 14 milioane de lei, banii fiind asigurați, momentan, din bugetul local al Primăriei Timișoara.
„Suntem deja în discuții cu Ministerul Culturii pentru ca Cinematograful Studio să fie inclus pe lista investițiilor prioritare pentru capitală culturală și să obținem o finanțare și din partea ministerului. Este un proiect deosebit, avem două săli de cinema, una cu o capacitate de 200 de locuri, la balcon, și o sală mai mică, de 80 de locuri, iar sus, pe acoperiș, va fi amenajată o terasă și cu posibilitatea de a proiecta filme în aer liber, să avem și un cinema de vară”, a declarat primarul Dominic Fritz.
După semnarea ordinului de începere a lucrărilor, s-a amplasat la baza clădirii și o capsulă a timpului sub forma unei cutii de rolă de film, de 16 mm, care cuprinde mesajul partenerilor implicați în renovare, un bilet la film și câteva monede prin care se dorește prosperitate viitorului cinema, un afiș „Ceau, Cinema”, cu mesajul „Film’s not dead!” precum și un test rapid COVID, care să aducă aminte peste ani, de criza sanitară mondială a acestor vremuri.
Cinematograful Studio va funcționa sub forma unui spațiu cultural de tipul art house, integrat în rețeaua de săli Europa Cinemas, având ca domeniu principal de activitate cinematografia și proiecțiile de filme europene independente, de artă sau de autor, precum și domeniile conexe industriei cinematografice.
„Acest proiect este încă o dovadă a cât de puternică poate fi comunitatea atunci când lucrăm împreună. Noi ne ocupăm de renovarea acestui cinematograf construit în anii ‘30, proiectul ne-a fost donat de Groupama, iar Institutul Francez și Asociațiile Pelicula Culturală, Marele Ecran, DocuMentor și Asociația Română a Filmului Independent se vor implica în managementul cinematografului. Cinema Studio trebuie să renască și să redevină un punct de referință pe harta culturală a Timișoarei în 2023, anul în care Timișoara va fi Capitală Europeană a Culturii și un loc care să canalizeze creativ energiile comunității timișorene și mulți ani după”, a afirmat primarul Timișoarei.
Be the first to write a comment.