Procurori ai Direcției Naționale Anticorupție s-au deplasat, astăzi, la sediul Primăriei Timișoara pentru a solicita mai multe documente. Anchetatorii fac cercetări într-un dosar de luare de mită.
Asta după ce pe numele lui Florin Răvășilă, fost șef al Direcției Clădiri, Terenuri Est I în mandatul lui Nicolae Robu, au fost depuse plângeri pe motiv că ar fi primit șpagă 40.000 de euro de la o firmă de pompe funebre.
„Vă putem spune că orice organisme de anchetă vor primi tot sprijinul nostru și avem tot interesul ca orice suspiciune de corupție să fie investigată”, au transmis reprezentanții Primăriei Timișoara.
În luna martie a acestui an, Florin Răvășilă s-a transferat din Primăria Timișoara pe un post de execuție în cadrul poliției locale.
„Cu privire la cazul Răvășilă, prezentat “un apropiat al fostului Primar Nicolae Robu”: reamintesc că eu, nu altcineva, am fost cel care am anunțat public faptul că am primit un stick cu niște înregistrări care m-au determinat să-i ridic d-lui Răvășilă imediat dreptul de semnătură!!! (…) Desigur, dl Răvășilă beneficiază de prezumția de nevinovăție, să nu uităm asta. M-aș bucura să nu fi comis ilegalități, pentru că a fost un funcționar harnic și eficient! (…) Mă bucur că DNA lucrează să facă lumină în cazul în speță, despre care eu am vorbit public”, a scris, pe Facebook, fostul primar Nicolae Robu.
Be the first to write a comment.