Mandatul lui Ioan Gârboni la conducerea Filarmonicii Banatul din Timișoara expiră în luna august a acestui an, astfel că reprezentanții primăriei au făcut primele demersuri pentru a-i găsi un înlocuitor. Vă reamintim că la evaluarea făcută de primărie, în această primăvară, lui Ioan Gârboni i-au mai lipsit 30 de sutimi pentru a-și putea continua mandatul.

Astfel, astăzi, pe site-ul municipalității a fost postat un anunț cu privire la desfășurarea concursului de proiecte de management organizat pentru Filarmonica Banatul. La concurs se pot înscrie persoanele care au absolvit studii superioare în domeniul muzică, au experiență minim cinci ani în specialitatea studiilor și minim trei ani în domeniul activității manageriale în instituții sau organizații neguvernamentale de cultură.

Data limită pentru depunerea proiectelor de management și a dosarelor de concurs de către candidați este 6 iulie, la ora 16.00. După ce vor fi analizate proiectele de management, candidații vor susține și un interviu.

Proiectul de management este limitat la un număr de 40 de pagini, plus anexe.

Mai multe informații despre concurs sunt disponibile pe site-ul Primăriei Timișoara!