CFR Infrastructură are planuri mari în ceea ce privește reabilitarea căii ferate din vestul țării. Astfel, astăzi a fost lansată licitația publică privind modernizarea căii ferate Caransebeș-Lugoj-Timișoara. Investiția se ridică la peste trei miliarde de lei, proiectul fiind propus spre finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Încă o veste bună pentru domeniul feroviar: azi au fost scoase la licitație pentru proiectare și execuție lotul 1 (Caransebeș-Lugoj, cu o lungime de 39,5 km) și lotul 2 (Lugoj – Timișoara Est, lung de 53,9 km). La finalizarea lucrărilor, timpul de parcurs dintre Caransebeș și Timișoara va fi de sub o oră pentru trenurile de călători, viteza maximă fiind de până la 160 de km/h”, a declarat Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor.

Pe tronsonul 1 proiectul cuprinde construirea a 24 de kilometri de linii noi, reabilitarea a 12 poduri și 49 de podețe, construirea unui pasaj denivelat, instalarea a patru instalații de centralizare electronică, reabilitarea clădirilor pentru călători din Caransebeș, Zăgujeni și Găvojdia, iar cea din Căvăran se va reconstrui și ridicarea unei clădiri noi în gara din Caransebeș, pentru mentenanța și revizia trenurilor.

În ceea ce privește tronsonul 2, aici vor exista 20 de kilometri de linii noi, vor fi reabilitate 14 poduri și 40 de podețe și se va construi un pasaj denivelat, vor fi implementate cinci instalații de centralizare electronică și se vor reconstrui sau reabilita clădirile gărilor din stațiile Lugoj, Belinț, Topolovăț, Recaș și Remetea Mare.