E halucinant modul în care actuala coaliţie de guvernare locală şi judeţeană forţează schimbarea doamnei Simona Neumann din funcţia de director executiv al Asociaţiei Timişoara Capitală Europeană a Culturii.

În momentul în care Timişoara a câştigat competiţia pentru acest onorant titlu, echipa asociaţiei a fost condusă de doamna Neumann, care a avut atât abilităţi manageriale clare, cât şi talentul de a se impune în faţa juriului european.

La momentul respectiv, domnul Dominic Fritz era preocupat probabil cu organizarea mapei unui fost preşedinte al Germaniei, iar domnul Alin Nica veghea la PUZ-ul satului Dudeştii Noi. Ce făcea actualul ministrul al Culturii pe atunci nici nu mai contează. Cert e că aceşti trei vajnici bărbăţei s-au pus să scrie o scrisoare către oficialii europeni, prin intermediul căreia o pârăsc pe Simona Neumann la împărăţie.

Oare primarul Timişoarei şi preşedintele CJT nu au altceva mai bun de făcut? Au rezolvat ei toate problemele administrative din Timiş şi Timişoara, iar acum se ocupă de cultură. Sunt capabili cei doi să participe la un concurs pe teme de cultură cu doamna Neumann?

Oricum, demersul celor doi, la care s-a băgat şi un vremelnic ministru este de un rar ridicol!