Interviu cu doamna Liana Iancu, prim-balerină, maestru de balet, profesor și coregraf

Doamna Liana Iancu, ce ne puteți spune despre dumneavoastră?

„Sunt absolventă a liceului de coregrafie Octavian Stroia din Cluj, un liceu pe care-l iubesc și îl stimez pentru că m-a format. Cred că este de referință și astăzi în lumea baletului românesc. 

După absolvire am fost angajată la Opera Română din Cluj, petrecându-mi acolo cei mai frumoși ani ai vieții mele de artist. La început am dansat în ansamblu, încă din debut am primit mici roluri solistice după care am ajuns solistă, prima balerină la Cluj. 

Totodată am fost și profesor de dans clasic la Liceul de Coregrafie din Cluj, unde am reușit să duc la bun sfârșit două generații și sunt foarte încântată de acest fapt. La Opera din Cluj am lucrat cu maeștrii de referință, oameni ai căror nume sunt prezente și astăzi în mentalul colectiv și în sufletele noastre. Oleg Danovski, maestra Gabriela Taub Darvas, un coregraf deosebit care a studiat la Facultatea de Coregrafie de la ruși. Dânsa a montat numeroase spectacole la Opera din Cluj, ulterior a plecat în Statele Unite ale Americii; din fericire trăiește și astăzi. Am avut deosebita plăcere de a mă întâlni recent cu dânsa. Un om deosebit! L-aș mai menționa pe Alexandru Schneider, care a venit cu un suflu nou atât la Cluj, cât și la Timișoara. 

Ca balerina m-am simțit împlinită! În anul ‘85 am venit cu soțul meu la Timișoara unde am început o viață nouă, am luat contact cu Banatul, cu colegii bănățeni, noi ardeleni. Soțul meu era bănățean, dar trăit în Ardeal. Nu pot spune că mi-a fost ușoară adaptarea, a fost destul de grea, însă se pare că până la urmă am făcut bine ce-am făcut, a fost lozul nostru norocos pentru că ne-am continuat cariera artistică. 

La Timișoara am dansat șase ani, venisem aici la 35 de ani. Dată fiind și experiența mea de pedagog de la Cluj, ulterior maestrul Gheorghe mi-a dat și sarcina de a conduce orele de balet zilnice din cadrul Operei, să țin repetiții ale spectacolelor, m-am format astfel ca maestru de balet. 

După pensionare am plecat în străinătate. În sfârșit, am avut o viață frumoasă artistic. Atunci am plecat cu soțul meu în Sarajevo unde acesta primise un contract. A urmat o perioadă încărcată și pentru mine, cu multe satisfacții profesionale datorită faptului că acolo am fost coregraf al teatrului, maestru de balet al operei, profesor la Academia de Teatru, lucram în paralel și la un club de manechine. A fost o perioadă foarte frumoasă, dar din păcate venirea războiului ne-a obligat să ne refugiem înapoi în țară. 

Odată întorși aici pot spune că a continuat, de asemenea, o perioadă prodigioasă profesional pentru că am avut ocazia de a conduce pentru câțiva ani departamentul de balet al Operei din Timișoara unde cu toate că am întâmpinat o situație dificilă din punct de vedere numeric în corpul de balet, am reușit să pun în scenă spectacole importante. Tot în acea perioadă și ulterior am predat și în cadrul Facultății de Teatru dar și al Conservatorului dans și mișcare scenică. Sunt foarte multe de menționat!„

Cum ați descrie debutul în primul rol mare?

„ Debutul unui interpret într-un rol mare și în felul acesta intrarea lui în lumea artistică mare a orașului, a urbei respective, înseamnă un moment foarte important în viața unui artist.

Vreau să vă spun despre felul în care am debutat în Lacul Lebedelor la Cluj. 

Am muncit mult pentru că rolul acesta este unul foarte pretențios și mai ales că a fost o pauză atunci de maeștri de balet de prestigiu în Opera Română din Cluj, am început să lucrez în privat acest rol.

Am lucrat un an de zile, un an de zile cu minuțiozitate! Apoi am început să-mi construiesc rolul altfel, gândindu-l. Vă dați seama, eu lucrând acest rol în particular am intrat direct în repetiția generală. 

Desigur, dat fiind faptul că soțul meu era un mare dirijor m-a susținut enorm ajutându-mă să îmi însușesc muzical altfel acest rol și a lucrat cu mine foarte mult și asta m-a ajutat imens. 

O altă experiență frumoasă legată de acest moment a fost comandarea costumelor de la Bucuresti dar nefiind ornamente la momentul respective, mama mea le-a cusut pe cele pe care am reușit sa le obțin cu greu. 

A venit momentul premierei și clădindu-mi atât de puternic acest rol, am investit sufletește enorm în el, iar când am primit aplauzele, la final de spectacol, a fost un moment în care am plâns atât de mult, de bucurie și am savurat momentul! Asta îmi aduc aminte, a fost un moment foarte frumos, au mai fost și altele, dar acest a fost un marcaj deosebit din viața mea!„

Va urma!