Emoții pentru peste 4.000 de absolvenți ai clasei a VIII-a din județul Timiș. Asta pentru că astăzi a început Evaluarea Națională.
Inspectoratul Școlar Timiș a informat că la acest examen s-au înscris 4.102 candidați, dintre care 263 au absentat de la prima probă scrisă care s-a desfășurat astăzi, la Limba și Literatura Română. Potrivit ISJ Timiș, niciun elev nu a fost eliminat din examen.
Joi, 24 iunie, absolvenții clasei a VIII-a vor susține proba scrisă la Matematică, respectiv proba la Limba și literatura maternă- vineri, 25 iunie. Probele scrise se desfășoară în 127 centre de examen din județul Timiș. Primele rezultate vor fi comunicate marți, 29 iunie, până la ora 14.00, în centrele de examen, iar contestațiile pot fi depuse în zilele de 29 iunie, în intervalul orar 16.00 – 19.00, și 30 iunie, în intervalul orar 08.00 – 12.00. Rezultatele finale vor fi afișate duminică, 4 iulie.
ISJ Timiș a pus la dispoziția celor interesați o linie TELVERDE – 0800816256 – pentru sesizarea eventualelor nereguli din cadrul Evaluării Naționale. Numărul va fi disponibil în perioada 22 – 25 iunie, între orele 08.00 – 16.00.
Be the first to write a comment.