Primăria Timișoara anunță că a lansat licitația publică cu scopul găsirii unui constructor care să transforme turnul de apă din zona Iosefin în centru cultural.

Obiectul contractului îl reprezintă realizarea unor intervenții în cadrul unei construcții industriale clasate ca și momument istoric, în vederea obținerii unor spații expoziționale și de evenimente culturale. Se urmărește punerea în valoare a construcției, prin completarea ei și integrarea unei noi funcțiuni, care să cuprindă esența primară industrială a obiectivului, convertită într-o funcțiune publică socio-culturală. Va fi valorificat întregul spațiu existent și terenul acestuia”, au informat reprezentanții instituției.

De asemenea, în turn va funcționa o cafenea, iar la cota 45,5 metri, un punct de belvedere. Totodată, va fi amplasat și un ascensor panoramic interior, iar clădirea va fi iluminată arhitectural.

Valoarea estimată a contractului este de 6,5 milioane de lei, la care se adaugă TVA. Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 3 august, la ora 15.00.

Proiectul este finanțat cu fonduri norvegiene, în cadrul Programului RO-CULTURA și este implementat de Primăria Timișoara alături de Asociația Prin Banat.