Este departe de a se încheia scandalul dintre cele două tabere apărute în PNL Timiș, ca urmare a incidentelor petrecute sâmbătă la sala Capitol, la alegerile interne din PNL Timișoara. Vă reamintim că în cursa pentru șefia acestei organizații au intrat consilierul local Raul Ambruș și viceprimarul Cosmin Tabără. Însă alegerile au fost suspendate de către Alin Nica, liderul interimar al PNL Timiș, după un scandal în care au fost implicați aproximativ 200 de liberali care, inițial, nu au fost lăsați să intre în sală.

Totuși, Raul Ambruș și susținătorii săi au continuat alegerile, cu girul președintelui PNL Ludovic Orban, acesta obținând cele mai multe voturi. În urmă cu două zile, scandalul de sâmbătă a fost analizat într-o ședință a Biroului Politic Județean al PNL Timiș, în care s-a decis dizolvarea vechiului birou politic local, condus de Alin Nica, și votarea altuia nou, al cărui președinte interimar este tot Alin Nica. De asemenea, nu a fost recunoscut rezultatul alegerilor interne de sâmbătă.

Pe de altă parte, tabăra care-l susține pe Raul Ambruș a trimis un comunicat de presă semnat de „Biroul Politic Local ales PNL Timișoara”, prin care sunt atacați atât Alin Nica, cât și Dănuț Groza, secretarul general al PNL Timiș.

Biroul Politic Local ales al PNL Timișoara își manifestă susținerea față de Raul Ambruș, președintele ales al PNL Timișoara și protestează față de atitudinea jignitoare arătată la adresa membrilor partidului de către președintele interimar al PNL Timiș, Alin Nica și de secretarul general, Dănuț Groza. (…) Biroul Politic Local ales al PNL Timișoara respinge categoric decizia luată de către Biroul Politic Județean de numire a unui BPL interimar având în vedere rezultatul alegerilor de sâmbătă, 3 iulie. Atragem atenția asupra faptului că alegerile nu pot fi anulate conform statutului prin voința unilaterală a președintelui interimar al PNL Timiș, Alin Nica, a secretarului general al PNL Timiș, Dănuț Groza sau în baza unei decizii CODA. Drept urmare, ne vom adresa forurilor superioare ale partidului și vom cere, la rândul nostru, invalidarea Biroului Politic Local Interimar Timișoara, numit de BPJ Timiș în 6 iulie și confirmarea luării la cunoștință a rezultatelor alegerilor din data de 3 iulie”, se arată în comunicatul de presă.