Dominic Fritz nu este mulțumit de modul în care arată B-dul Sudului după lucrările de modernizare. Primarul Timișoarei a decis să facă, astăzi, o vizită pe această arteră importantă, unde a avut loc o întâlnire tehnică cu constructorul și specialiștii din instituție. Astfel, edilul-șef a anunțat că se vor face mai multe modificări înainte de semnarea recepției pentru B-dul Sudului.

Din păcate, nu pot fi foarte mulțumit de cum a ieșit, chiar dacă am făcut numeroase ajustări, acolo unde s-a mai putut. În primul rând, nu sunt mulțumit de modul în care au fost gândite pistele de bicicletă. Ele sunt destul de late pentru a fi unisens. De aceea vom modifica marcajele și le vom transforma în sensuri unice pe o parte și pe cealaltă a bulevardului. Am mai cerut să fie montate bănci și refugii acoperite în stațiile STPT de pe această arteră. Ele nici măcar nu au fost prevăzute în proiectul inițial, așa că pentru asta va trebui să facem un nou proiect, dar le vom monta cu siguranță. De asemenea, în urma discuțiilor cu locuitorii din zonă am decis să se discute în Comisia de circulație marcarea unei noi treceri de pietoni la capătul parcului, la intersecția cu Aleea Cristalului. Vom monta și coșuri de gunoi pe toată lungimea bulevardului. În ceea ce privește linia continuă care străbate tot bulevardul, aici lucrurile țin de legislație și siguranța rutieră. Am cerut să se discute și acest lucru în Comisia de circulație și să mi se prezinte toate variantele posibile. Am mai avut și alte observații mai mici, însă ele pot fi remediate în câteva zile. Iar toate celelalte se pot face fără să fie afectată circulația”, a explicat Dominic Fritz.

De asemenea, primarul Timișoarei a precizat că detaliile sunt foarte importante atunci când sunt gândite proiectele, cu scopul creșterii calității vieții celor care locuiesc în zonele modernizate.

Vom lucra la următoarele proiecte să facem ajustările necesare astfel încât să reflecte cât mai bine viziunea actualei administrații, o viziune modernă, incluzivă, unde sunt respectați și șoferii și pietonii și bicicliștii și sunt reflectate și nevoile rezidenților”, a adăugat Dominic Fritz.

Lucrările la B-dul Sudului au început în urmă cu aproape un an, fiind realizate de către Porr Construct. Valoarea investiției s-a ridicat la aproape 11 milioane de lei, cu TVA inclus.