O statuie care-l va reprezenta pe Adi Bărar, fondatorul trupei rock Cargo, va fi amplasată în centrul Timișoarei. Acest lucru va fi posibil ca urmare a implicării revoluționarului Corneliu Vaida, un iubitor al muzicii rock. Concret, statuia va fi una din bronz și va putea fi admirată, începând din această toamnă, în zona Flora.

Monumentul va fi amplasat în rotonda care se află între podul de la Maria și Flora. Nu este un monument, este un bust scară 1 la 1, o statuie din bronz, care-l va reprezenta pe Adi Bărar împreună cu chitara sa. Subliniez că nici primăria și nici consiliul local nu vor fi implicate financiar în această acțiune, dar printr-un act de donație, această statuie va intra în proprietatea primăriei. Sper ca toate aprobările necesare pentru acest monument să fie date cât mai repede pentru ca acest monument să fie inaugurat în acest an. Lucrările durează cam trei luni și eu mă gândesc că în toamnă, cel târziu în luna noiembrie, ar fi bine să putem să facem inaugurarea acestui monument care va reprezenta un punct de atracție atât turistic, cât și cultural și se poate înscrie foarte bine în acțiunile care preced anul 2023, când Timișoara va deține titlul de Capitală Europeană a Culturii”, a declarat Corneliu Vaida.

În ultimul plen din această săptămână al Consiliului Local Timișoara, a fost aprobat un proiect de hotărâre privind acordul de principiu în vederea amplasării monumentului de for public „Adi Bărar – Marea Trecere”.

Revoluționarul Corneliu Vaida a propus ca în viitor în zona în care va fi amplasată statuia lui Adi Bărar să fie realizată o alee a muzicienilor.

În general, cred că aceste idei sunt foarte bine venite, în același timp trebuie să avem puțin grijă, nimeni dintre noi nu este urbanist, artist, peisagist, să nu aruncăm acum statui peste tot în spațiul public din Timișoara fără un concept clar. Și tocmai de aceea vom lucra cu un grup de artiști, sculptori, de la facultatea de arte, urbaniști, peisagiști, la un regulament pentru artă în spațiul public, pentru monumente de for public. Aici aș vrea să venim cu o strategie mai largă despre arta în spațiul public și ar trebui să ne apucăm în această toamnă”, a declarat Dominic Fritz, primarul Timișoarei.