Smardoiala cocalarilor din PNL Timiș de ieri reprezintă doar vârful unui iceberg și are la bază războiul pentru resursele publice, adică bani, funcții, demnități.
Nu e vorba despre două sau trei platforme politice, de viziuni administrative diferite, de concepte politice…să fim serioși. E o ciomăgeală între cei care au fost la butoane ani de zile – a se citi foduri publice – și cei care au ajuns sau vor să ajungă acolo. Degeaba după confruntarea de tip Ruginoasa de la Iulius Mall au ieșit precum porumbeii parlamentarii PNL de Timiș să ne explice că de fapt nu s-a întâmplat nimic și că cei care s-au luat la pumni nu reprezintă liberalismul. Dar haideți să vedem ce ne-a adus PNL nouă, cetățenilor Timișoarei în ultimii ani.
Opt ani de stagnare
Timișoara a fost condusă opt ani de zile de PNL, timp în care s-a scufundat într-o cruntă izolare. Toate marile municipii din vestul țării s-au dezvoltat cu adevărat în forță (expresia favorită a fostului primar Nicolae Robu), mai puțin Timișoara. Convins de calitățile sale supraomenești, domnul profesor universitar Robu s-a înconjurat vreme de două mandate de tot soiul de personaje de carnaval, a menținut în funcție camarila extinsă în primărie pe timpul mandatelor Ciuhandu și nu a reușit decât eventual să continue câteva dintre proiectele pornite de fosta administrație. În plan politic, fostul președinte al PNL Timiș a transformat zona într-o adevărată sursă de bancuri și caterincă grosieră. Timișoara a ajuns subiect de presă pe teme din cele mai diverse, de la nebunia cu palmierii, la proiectul ridicol Semaforișoara și până la scandalul public legat de grupările interlope care și-au angajat oameni în primărie. S-a ajuns ca PNL Timiș prin președintele său de atunci să fie asociat cu lumea interlopă. Și aici nu vorbim doar despre anchete de presă, ci chiar de documente DIICOT, în care se arată clar că intenția unor infractori periculoși de a-l asasina pe jurnalistul Dragoș Boța (link) a avut la bază articolele prin care acesta dezvăluia legăturile unor traficanți de droguri cu oameni din anturajul lui Nicolae Robu. Clar ca lumina zilei! Același Nicolae Robu care acum e ranforsat de un grup transpartinic în scopul de a reveni în prim plan. Vorbim despre deja cunoscuta conspirație politico-economică la adresa primarului actual al Timișoarei, Dominic Fritz, care este șicanat nonstop de oameni de afaceri care au fost abonați la contracte publice pe vremea lui Robu.
Tripleta Nica-Gorghiu-Groza
Revenind la circul zilei de ieri, putem afirma că echipa care acum conduce PNL Timiș a reușit, printr-o serie de gafe și chiar abuzuri, să transforme Timișoara într-un câmp de răfuială fizică, chiar în cea mai populată zonă a orașului, complexul comercial Iulius Mall. E cel puțin ciudat faptul că alegerile interne pentru șefia PNL Timișoara au fost organizate într-un asemenea spațiu, prin definiție apolitic. Oare cine le-a dat ideea să mute circul acolo? Să aibă legătura cu faptul că acum complexul comercial este condus de un ofițer în rezervă, fost șef al Penitenciarelor, conectat cu lumea politică și nu numai? Oare domnul Alin Nica a fost asigurat că cea mai sigură locație pentru a scăpa de contestatarii săi din organizația pe care teoretic o conduce este Iulius Mall? Sau fostul primar al satului Dudeștii Noi a fost atras într-o splendidă capcană, prelucrat informativ și prezentat ca un lache politic întregii țări? Rămâne de văzut, însă un lucru este cert: PNL a murdărit pe termen foarte lung obrazul Timișoarei prin ce s-a întâmplat ieri. E nepermis ca pentru un război stupid pentru putere să ajungem ca oraș de râsul României. Cine răspunde pentru toate acestea? Nica pare incapabil să priceapă ce i se întâmplă. Alina Gorghiu, de loc din Tecuci, nu are nicio legătură cu spiritul Timișoarei. Doamna senator știe una și bună, Florin Cîțu trebuie să ajungă președinte al PNL pentru ca gruparea lor să prospere și mai mult. Nu crede nimeni că Alina Gorghiu dă vreun leu pe Timișoara. Dar, a ajuns să-l înșurubeze bine de tot pe Alin Nica și să-i dea foc la filială. Cât despre fostul comerciant de mașini de la Sânnicolau Mare nu are vreun sens să discutăm. Domnul Groza se miră probabil și dânsul cât de șmecher a ajuns. Nu e simplu ca dintr-un primar pedelist fan al Elenei Udrea să ajungă mare sforar la oraș, în Timișoara.
Trist este faptul că sub această sinistră și golănească administrație – să nu uităm că Alin Nica este președintele CJT – vom rămâne în continuare sub potențialul real de dezvoltare al județului. Pe de altă parte, la nivelul primăriei Timișoarei consilierii PNL lucrează direct și public împotriva primarului, cu care teoretic și practic ar trebui să facă echipă. Chiar dacă între PNL și USR există un protocol de colaborare, în realitate există și între cele două partide un război real. În aceste condiții, cine mai are timp să gândească și să pună în practică proiecte administrative? Peneliștii se bat la propriu între ei, în plină stradă, iar când obosesc se îndreaptă spre partenerii din USR, îl reclamă pe primarul Fritz la toate instituțiile și pun la cale comploturi în sufrageriile transpartinice.
Preluare foto: PNL Timiș (facebook) & pressalert.ro
Be the first to write a comment.