Peneliștii din Timiș au renunțat să se mai bată între ei, preferând discursurile războinice

Saga alegerilor interne de la PNL Timiș s-a încheiat cu victoria categorică a doamnei senator Alina Gorghiu, cea care a ales pentru evenimentul majoritar bărbătesc de sâmbătă o rochie albastră transparentă și desuuri albe, astfel încât să se potrivească cu albul cămășilor cu burtă ale unor colegi de partid, care au stat la fotografii cu dânsa. O apariție „big time” sau chiar „genială”, termen folosit, recent, de doamna parlamentar la descrierea unor covrigi. Nu cei care se află în coada tuturor câinilor din România. Chiar și „victoriosul” Alin Nica a apărut într-o poză pe post de chibiț pe pagina de Facebook a Alinei Gorghiu.

De fapt, tot evenimentul a fost confiscat de senatoarea care a reușit să-l arunce pe domnul Alin Nica din brațele bărbătești ale lui Ludovic Orban în siajul incertului domn Florin Cîțu. Chiar dacă unii comentatori politici sau jurnaliști s-au așteptat să fie cafteală și acum la PNL Timiș, lucrurile au fost calmate în avans, astfel încât primarul de Buziaș a apărut în rolul unui iepure politic, menit să-i crească doar cota timidului Alin Nica. Nici măcar îmblânzitorul de zebre de la Grădina Zoo din Timișoara, acuzat de unii colegi de-ai săi că a tăiat și preparat un cerb pentru o paranghelie penelistă în epoca Robu nu a mai avut nicio reacție, ci doar un discurs de sorginte sătească. Semn că perioada în care a lucrat la Dudeștii Noi cu Alin Nica l-a marcat suficient. Din păcate pentru el, va fi singurul exclus din PNL Timiș, după cum a anunțat însuși Nica, cel prezentat drept învingătorul alegerilor de sâmbătă.

Adunarea penelistă de la Olimpia i-a avut ca oaspeți de top pe fostul prezentator al Vanghelioanelor, domnul europarlamentar Rareș Bogdan (link) și pe vecinul Gheorghe Falcă, cei doi încercând să țină locul unor lideri naționali care au refuzat circoteca de la Timișoara. Nici măcar Florin Cîțu, cel căruia i s-a predat pe tavă organizația Timiș nu a catadicsit să apară fizic, rezumându-se la un mesaj video. Asta spune tot despre cât preț pune Cîțu pe Nica și în general pe PNL Timiș. Florin Cîțu a preferat să îi țină trena lui Emil Boc la Electric Castle, ce să caute el la Timișoara?!

Atmosfera fals-triumfalistă de la evenimentul intern al PNL Timiș a fost completată de atacuri penibile la adresa USR și a primarului Dominic Fritz, semn că ipocrizia liberalilor nu mai are margini. În condițiile în care PNL guvernează împreună cu USR, ținând cont de alianța politică de la nivelul Timișului este greu de acceptat pentru orice cetățean normal acest nou mod de a face politică. Dacă Fritz este atât de toxic, dacă useriștii sunt răul absolut atunci de ce peneliștii nu denunță protocoalele cu USR? De ce toți grangurii Partidului Național Liberal (sau aproape toți) îi atacă pe useriști? Chiar au senzația că cetățenii pot fi manipulați cu astfel de abordări?! Până una alta, domnul Alin Nica are o majoritate stabilă la CJT grație consilierilor județeni USR. La fel stă treaba la primăria Timișoarei, unde domnul Cosmin Tabără se lăfăie în scaunul de viceprimar datorită useriștilor. Atunci pentru ce această mascaradă?

Dacă PNL Timiș ar fi un partid serios ar fi trebuit să asistăm la discursuri vizionare, la prezentarea unor proiecte realiste de dezvoltare administrativă, economică a zonei, însă totul s-a rezumat la o ciomăgeală verbală, cu pretenții de congres politic.

Preluare foto: facebook