Primăria Timișoara are în plan să perceapă taxe pentru locurile de parcare din tot mai multe zone ale orașului. Astfel, reprezentanții municipalității au pregătit un studiu de fundamentare privind înființarea unui nou serviciu care să se ocupe de gestionarea parcărilor, în locul SDM-ului. De asemenea, se lucrează și la un nou regulament privind modul de parcare în Timișoara.

Ruben Lațcău, viceprimarul Timișoarei, susține că este nevoie de un nou serviciu pentru ca banii încasați pentru locurile de parcare să poată fi utilizați pentru modernizarea și extinderea parcărilor din oraș.

Principalul obiectiv pe care-l avem cu această nouă filosofie de a folosi Timpark-ul este de a putea muta fondurile care se strâng deja din banii de la parcări de la bugetul SDM-ului înspre bugetul de parcări al orașului. În acest moment, toți banii de parcări pe care administrația locală îi încasează merg direct în contul SDM. Intenția este să avem un sistem care să permită ca banii care se încasează în fiecare an, undeva la opt, nouă, zece milioane lei, să poată fi folosiți pentru a extinde rețeaua de parcări”, a declarat Ruben Lațcău.

Viceprimarul Timișoarei a vorbit și despre noul regulament privind parcarea în spațiul public al orașului, urmând ca un număr de peste 200 de străzi să intre în sistemul Timpark.

Vorbim de undeva de 20% din oraș să intre în zona Timpark ca număr de străzi, undeva la 16, 17%. Vorbim de un număr de 200 și ceva de străzi din 1.300 câte are Timișoara. Să nu aveți impresia că de mâine o să fiți nevoiți să plătiți în toate zonele, dar se fac niște modificări de regulament în zona centrală, în zonele pe care le avem în acest moment, se extind câteva zone pe bulevard, vom face parcări rezidențiale în cartiere, în locurile în care deja au fost amenajate parcări. Acest sistem va fi extins în timp în toate cartierele rezidențiale de blocuri. Avem foarte multe situații în zonele de blocuri în care, de exemplu, sunt parcuri de vânzări de mașini ilegale. De asemenea, avem situații în care sunt persoane care folosesc trei, patru mașini per apartament. De asemenea, avem situații în care domeniul public a ajuns zonă de depozitare, cum este pe str. Mangalia, unde este, de fapt, depozit de mașini pentru dezmembrări. Vor fi niște criterii vizavi de reședință, domiciliu sau flotant prin care să putem condiționa anumite abonamente”, a afirmat Ruben Lațcău.

Dominic Fritz, primarul Timișoarei, consideră că niciun cetățean nu s-a născut cu dreptul de a utiliza gratuit domeniul public al orașului.

Cred că ideea importantă este că nu există pentru nimeni un drept înnăscut să folosească spațiul public unde vrea el și pe gratis. Deci, trebuie reglementat cum și cine folosește spațiul public și la ce preț. Și asta încearcă această politică de parcare. Momentan, mult spațiu public din Timișoara este folosit ca parcare fără ca acest lucru să fie reglementat. Cu această politică de parcare la care lucrăm vrem să ne asigurăm că putem controla cine are voie și la ce preț să-și parcheze mașina. O să fie zone în care parcarea va fi gratuită, o să fie zone de parcare în care trebuie să plătești, o să fie alte zone în care doar cei care pot să dovedească că au o locuință acolo pot să-și cumpere abonamentul respectiv. Important este că spațiul public trebuie reglementat”, a afirmat Dominic Fritz.