Casa de Cultură a Municipiului Timișoara a venit cu detalii legate de stadiul lucrărilor de reparare a scenei din Parcul Rozelor, care a fost distrusă în timpul furtunii violente din toamna anului 2017. Asta după ce reprezentanții primăriei au fost criticați, în ultima perioadă, pentru faptul că trei spectacole din cadrul Festivalului de Operă și Operetă au fost anulate, pentru că scena din Parcul Rozelor nu poate fi utilizată.

Astfel, Camelia Mingasson, directorul interimar al Casei de Cultură a Municipiului Timișoara, a atras atenția, prin intermediul unui comunicat de presă, că din septembrie 2017 și până în 2020 nu s-a întâmplat nimic concret care să ducă la demararea lucrărilor de reparație a copertinei din Parcul Rozelor.

De abia în septembrie 2020, în urma unei licitații publice, a fost semnat contractul cu firma SC Bumerang SRL, care precizează termenul de execuție de șase luni de la începerea șantierului, în urma obținerii avizelor necesare.

„În perioada septembrie 2020-mai 2021 au fost obținute câteva avize necesare demarării șantierului. Cu toate acestea, aceasta nu s-a întâmplat. În mai 2021, la inițiativa Casei de Cultură a Municipiului Timișoara, au fost reluate demersurile administrative, în vederea demarării lucrărilor. Din păcate, însă, între timp, o parte dintre avize expiraseră, altele lipseau din dosar. Casa de Cultură, cu mult ajutor din partea unora dintre funcționarii Primăriei, dar și al unor instituții locale, precum OCPI, a reușit completarea dosarului și demararea șantierului, în 5 iulie 2021”, a precizat Camelia Mingasson.

Directorul interimar al Casei de Cultură a Municipiului Timișoara mai afirmă că, potrivit contractului, lucrările trebuie finalizate până în ianuarie 2022. Totuși, există șanse ca șantierul să fie finalizat mai devreme, dar nu a fost menționată o dată exactă a încheierii lucrărilor.

Desigur, cu toții ne-am fi dorit ca Ziua Timișoarei sau Festivalul de Operă și Operetă să se desfășoare în Parcul Rozelor, care este o scenă de maximă importanță pentru oraș. Totuși, refacerea scenei trebuie să rămână un motiv de bucurie și nu un prilej de politizare a culturii. În curând, din decizia Operei Naționale Române, Festivalul de Operă și Operetă se va desfășura, timp de trei zile, în Piața Libertății. Cât despre Parcul Rozelor, acesta va reveni din nou la viață”, a afirmat Camelia Mingasson.