Obișnuit să înscrie din toate pozițiile, încă din perioada în care juca fotbal cu cei care îi cântau în strună, fostul primar Nicolae Robu se reinventează politic în fiecare zi. Într-o perioadă în care USR și PNL se bat „parte-n parte”, ex-rectorul Politehnicii din Timișoara își construiește o platformă politică în toată regula. Îndepărtat de incerții care acum conduc PNL Timiș, Robu dă semne că a înțeles cât de mult i-au stricat prieteniile cu tot felul de personaje dubioase, care s-au folosit de poziția sa de primar, pentru a-și consolida afacerile sau, după caz, poziția politică.

În condițiile în care Timișoara e un oraș blocat administrativ, fostul edil al orașului a preluat rapid rolul pe care ar fi trebuit să îl joace PSD Timiș, formațiune aflată teoretic în opoziție totală în județ și implicit în municipiu. Doar că pesediștii conduși de talentatul Alfred Simonis au cu totul alte preocupări și nu par interesați decât de diverse jocuri în interes personal. Speranța oamenilor implicați din partid ca Sorin Grindeanu să revină la butoane nu pare realizabilă, deoarece fostul premier este clar că are o agendă națională și e greu de crezut să va reveni în poziția de președinte al PSD Timiș, doar pentru a repara ceea ce au stricat Călin Dobra și Alfred Simonis. Asistați de alți lideri, care privesc pasiv la ceea ce se întâmplă în partid.

Revenind la Nicolae Robu, acesta nu e singur în demersul său de a reveni în prim-planul politicii locale, dovadă stând toate conexiunile media pe care le are, dar și emulația online pe care o stârnește. Întrebarea e ce fac peneliștii lui Alin Nica în fața buldozerului politic care se poziționează fix pe zona lor de interes? Încercarea actualei conduceri a PNL Timiș de a muta scandalurile soldate cu bătăi de stradă în zona lui Robu este cel puțin penibilă. În plus este o greșeală strategică de comunicare. În prezent, fostul primar își urmărește cu mare atenție fiecare pas pe care îl face și este aproape sigur că va fi un jucător la viitoarele alegeri. Rămâne de văzut cum se va poziționa PNL Timiș după marea gogoașă din 25 septembrie, când probabil mulți dintre peneliști vor fi nevoiți să se reorienteze, mai ales că e aproape sigur că va câștiga Florin Cîțu, cel care va îngropa definitiv orice speranță a Partidului Național Liberal de a deveni un partid serios și cu priză la electorat.

Preluare foto: debanat.ro