Condiții mai dure pentru dezvoltatorii imobiliari din Timișoara specializați în mansardarea blocurilor vechi. Primăria Timișoara are un nou regulament privind mansardările, care a fost votat în ședința de marți a consiliului local. Principalele prevederi se referă la obligativitatea montării unui lift în blocul care va fi mansardat, precum și asigurarea locurilor de parcare pentru noile apartamente construite.
„A durat mai bine de șase luni ca acest proiect să ajungă pe ordinea de zi a Consiliului Local Timișoara. Deloc întâmplător, dată fiind rezistența unor dezvoltatori imobiliari care l-au considerat prea restrictiv. A fost refăcut, ulterior pierdut fără urmă prin aparatul primăriei, refăcut din nou, amânat și în final adoptat de către consiliul local. Două motive m-au determinat să propun PMT acest regulament: revizuirea vechiului regulament era obligatorie deoarece în forma de azi textul acestuia era practic ilegal și faptul că nu există nicio mansardă realizată în 14 ani de zile care sa poată fi dată ca exemplu pozitiv. Prevederile cele mai disputate sunt obligativitatea construirii unui ascensor și a unui loc de parcare pe apartament, deși ambele reguli sunt impuse de lege și de normele locale. Dacă facem o comparație între piața dezvoltatorilor de construcții noi cu piața dezvoltatorilor de mansarde, ultimii sunt favorizați: construcțiile noi sunt obligate să prevadă ascensoare și să amenajeze locuri de parcare, iar cei care fac apartamente în mansarde trec pe sub radar și sunt scutiți de aceste constrângeri”, a explicat arhitectul Răzvan Negrișanu, consilierul local USRPLUS care a elaborat noul regulament de mansardare a blocurilor vechi din Timișoara.
Dezvoltatorii imobiliari din Timișoara s-au arătat nemulțumiți de noile modificări, în condițiile în care vor face mai puțini bani, susține alesul local.
Noul regulament privind mansardările a fost elaborat în colaborare cu Ordinul Arhitecților din România și arhitectul șef al Primăriei Timișoara.
Be the first to write a comment.