Val de nemulțumiri în rândul dezvoltatorilor imobiliari și ai reprezentanților industriei Horeca din Timișoara după ce primăria a pregătit un proiect de hotărâre cu privire la majorarea unor taxe și impozite locale, de anul viitor. Astfel, ieri, a fost organizată la sediul instituției o dezbatere publică pe marginea acestui subiect, la care au ținut să participe și dezvoltatorul imobiliar Ovidiu Șandor, dar și Corina Macri, președintele Horetim. Cei doi sunt nemulțumiți de faptul că Primăria Timișoara dorește să majoreze impozitul pe clădirile nerezidențiale.

Pentru început, Matei Creiveanu, administratorul public al Timișoara, a făcut o scurtă prezentare a proiectului.

De departe, cea mai importantă modificare și cu impact pe bugetul local este unificarea cotei de impozitare pe clădirile nerezidențiale. Până acum aveam o situație oarecum injustă în care clădirile nerezidențiale ale persoanelor juridice erau impozitate cu un anumit nivel, iar cele deținute de persoanele fizice erau impozitate la circa o treime. Prin această propunere, unificăm această cotă de impozitare și închidem și o portiță de optimizare fiscală. Impactul bugetar în venituri este de circa 15 milioane de lei anual în plus la bugetul local. Această măsură privește circa 3.000 de contribuabili din Timișoara și încă vreo 1.000 care nu au domiciliul în Timișoara”, a explicat Matei Creiveanu.

Ovidiu Șandor a atras atenția că Timișoara ar urma să aibă unul dintre cele mai mari impozite pe clădirile nerezidențiale din țară, dacă proiectul de hotărâre propus va fi adoptat.

Cu privire la nivelul impozitării, de 1,95%, consider că acest nivel este unul complet nejustificat de mare. Dacă raportăm impozitarea aceasta la costul de construcție sau la prețul de achiziție a unui astfel de imobil, înseamnă că un proprietar va plăti în 50 de ani aproximativ primăriei încă o dată prețul pe care l-a plătit fie pentru construcție, fie pentru achiziția acelui spațiu. Credem că așa ceva nu este în niciun caz justificat. Raportat la alte municipii din țară, vedem la Cluj un nivel de 1%, la București și Sibiu este 1,5%. Mi-e greu să cred că Clujul este mai bine administrat decât Timișoara și dacă acel buget poate să stea în parametrii și fără această supraimpozitare, cred că și Timișoara ar putea să facă lucrul acesta”, a declarat dezvoltatorul imobiliar.

De asemenea, și Corina Macri, președintele asociației patronale Horetim, s-a arătat nemulțumită de intențiile Primăriei Timișoara.

Este un procent exorbitant, este cel mai mare procent din țară. Și Bucureștiul, care este un oraș premium, are 1,5%. Ni s-a promis că de anul acesta la nivelul Primăriei Timișoara se va ajunge la un management financiar așa cum trebuie, responsabil pentru un oraș ca Timișoara și vom găsi măsuri să avem un impozit bazat pe realitatea economică a acestui oraș. Nu credem că Timișoara este un oraș premium, de 1,95%. Oradea are 1%, Sibiul are 1,5%, București, Brașov au 1,5%. Din păcate, prin ceea ce se face nu se stimulează cu absolut nimic inițiativa antreprenorilor locali de a dezvolta și de a investi”, a afirmat Corina Macri.

Rămâne de văzut dacă Primăria Timișoara va ține cont de doleanțele celor care au participat la dezbaterea publică.