Un lucru este cert: în primăria Timișoarei există un ghem de combinații transpartinice de ani și ani de zile, scopul fiind acela de a drena fondurile publice spre firme de casă și partid.

Administrația Robu a funcționat, în mare parte, cu garnitura de șefi constituită în interminabilele mandate Ciuhandu. Ne aducem aminte că imediat după ce a câștigat alegerile, în 2012, primarul PNL declara sus și tare că va scăpa de secretarul Ioan Cojocari și de directorii care ar fi contribuit la proasta administrare a orașului.

În realitate a lucrat cu ei și încă foarte bine. Evident nu spre binele comunității. Pe lângă această linie de comandă din interiorul arcului executiv al municipalității, există combinatorii care vin din Consiliul Local Timișoara. Adică cei care ar trebui să vegheze la buna funcționare a instituției și să propună proiecte menite să dezvolte urbea, fiind vorba de forul legislativ.

E de notorietate însă faptul că printre consilierii locali există câțiva care nu urmăresc decât scopuri personale, adică de business pe bani publici. Din exterior, mai funcționează încă un strat de persoane, printre care și parlamentari, care au în portofoliul personal firme pe care le sprijină. Tot pentru a mulge bugetul local.

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, este atacat de către aceste trei grupări: funcționari vechi cu interese personale, unii consilieri municipali, iar din afară chiar parlamentari. Poate pentru mulți a fost o surpriză să constate că unul dintre deputații PNL de Timiș, Ben Oni Ardelean, l-a atacat de fiecare dată când a avut ocazia pe primarul USR. Sub diverse pretexte, unele care țineau inclusiv de măsurile de combatere a evoluției pandemiei. Ne amintim că în primăvara acestui an au existat o serie de provocări publice la adresa lui Dominic Fritz, acțiuni în care au fost implicați apropiați ai parlamentarului penelist.

Alte informații AICI

Dar domnul Ben Oni Ardelean e preocupat și de organigrama primăriei, după cum vedem, ceea ce este cel puțin curios pentru un parlamentar.

“Salvatorul” Dominic Fritz, după ce i-a fost declarată ilegală în primă instanță organigrama schimbată cu surle și trâmbițe, aflăm că tocmai a mai întocmit un proiect de hotarâre care va majora taxele și impozitele timișorenilor în anul 2022.Stimate domnule încă primar, opriți-vă! Ura propagată în comunitate, umilirea contribuabililor în plină pandemie, mizeria și gunoaiele care se revarsă pe străzi, întârzierea sau oprirea tuturor proiectelor pornite anterior, lipsa de viziune și încăpățânarea demnă de un adolescent, transformă frumoasa Timișoara de ieri, într-un biet oraș de provincie al oamenilor încruntați…” Bugetul.ro

Citește articolul în întregime AICI

Dar oare ce îl mână în luptă pe deputatul Ben Oni Ardelean? E preocupat de interesul cetățeanului timișorean sau e îndrăgostit de spațiile verzi ale orașului? (VoceaTimisului.ro).

Iată ce scria publicația De Banat în 2013, adică la un an de la instalarea în funcție a domnului Nicolae Robu:

„Firmele de casă ale fostului primar Gheorghe Ciuhandu, Drufec și Bindalim, încep să fie debranșate de la bugetul primăriei pe zona de parcuri și spații verzi. Încet- încet, ele sunt înlocuite de o altă firmă de casă, de această dată a PNL. Este vorba despre SC Rogera, aparținând familiei lui Răzvan Anheliuc, lider la TNL Timiș și șef de cabinet al senatorului liberal Ben-Oni Ardelean (…)

Noua conducere a primăriei a început să decupleze cele două firme de la conducta cu bani publici. Coincidență mare, pe piața lăsată liberă a intrat firma Rogera, cu sediul în Chișoda și aparținând familiei unui tânăr liberal.

Manager al firmei este Gelu Anheliuc, printre acționari regăsindu-se fiul acestuia, Răzvan Anheliuc. Acesta este șef de cabinet al senatorului liberal Ben-Oni Ardelean și membru în Biroul Politic al TNL Timiș. Rogera a intrat de foarte puțin timp în domeniul spațiilor verzi. Firma s-a ridicat tot datorită contractelor cu statul, mai exact cu CFR-ul, cu care are nenumărate contracte (șapte doar în acest an), cele mai multe privind salubrizarea stațiilor și căilor ferate.

În urmă cu o lună, Rogera a câștigat și o licitație la Primăria Timișoara, urmând să asigure întreținerea tuturor parcurilor, locurilor de joacă și spațiilor verzi din oraș, cu excepția celor din zona centrală, unde a rămas să se ocupe Horticultura. „Nu putea să se ocupe de zona centrală, fiindcă acolo se vede mai bine dacă s-a făcut treabă. Or, cei de la Rogera nu au nicio legătură cu domeniul ăsta”, ne-a declarat o sursă din primărie. 

Mai multe detalii în DeBanat.ro.

Un an mai târziu, DNA deschide un dosar în care este vizată și firma Rogera, după cum ne amintim dintr-un articol publicat de Pressalert:

„DNA a descins, în luna octombrie, la Primăria Timișoara după ce Curtea de Conturi a constatat faptul că din bugetul municipalității au fost plătite ilegal sume importante către două firme cu pedigree liberal. Este vorba despre Tradecomia, unde asociat este un apropiat al europarlamentarului PNL Cristian Bușoi, și Rogera, care aparține familiei lui Răzvan Anheliuc, fost șef de cabinet al senatorului liberal Ben-Oni Ardelean. Curtea de Conturi a stabilit că Primăria Timișoara a fost prejudiciată cu peste 2,8 milioane de lei în urma contractului cu firma Rogera. De asemenea, auditorii au verificat documentele cu care firma a participat la licitație și a constatat că multe dintre persoanele care apăreau ca personal specializat în lucrări de culturi vegetale erau, de fapt, angajate în altă parte: „ Din valoarea totală facturată de SC Rogera SRL în sumă de 4.592.683,33 lei, suma de 2.837.343 lei reprezintă valoarea prejudiciului estimat de auditori, ceea ce înseamnă că, un procent de aproximativ 60 % din valoarea totală a facturilor emise de SC Rogera SRL, a fost facturată în mod nejustificat şi nelegal, fapt ce a condus la prejudicierea bugetului UATM Timişoara cu suma respectivă”, se arăta în raportul Curții de Conturi. Ben-Oni Ardelean, invitat în cadrul emisiunii PRESSALERT LIVE din această seară, a ținut să precizeze, întrebat fiind de către moderator, că nu are nicio legătură cu această firmă. Totuși, liberalul a recunoscut că Răzvan Anheliuc este prietenul său. “Răzvan Anheliuc a fost o perioadă șeful meu de cabinet, și-a dat demisia, a rămas membru PNL și este în continuare prietenul meu. Nu am nici cea mai mică legătură cu această chestiune. Mi s-a părut inoportună legătura care s-a făcut acolo vizavi de mine și persoana care deține o anumită firmă în contextul în care, sincer, nu am niciun fel de implicare în sfera business-ului. Răzvan Anheliuc este prietenul meu, este acționar într-o firmă care a făcut o licitație publică în care, și să fi fost fratele meu, nu aș fi putut să-l ajut. Nu am niciun fel de emoție”, a precizat Ben-Oni Ardelean. Senatorul PNL a mai ținut să precizeze că nu are de gând să intervină pentru o firmă sau o persoană pentru a fi pusă într-o anumită poziție, și asta pentru că “nu e un lucru moral și nu este legal. Atunci când au venit oameni de afaceri și au spus că doresc să investească în Timișoara, le-am spus “sunteți liberi, mergeți, licitați ce vreți. Eu vreau să fac safe în politică”.

Citeste mai mult pe: pressalert.ro & national.ro

Exemplul de mai sus nu este unul singular și nici măcar nu e vreun vârf de iceberg. În toate zonele pe unde circulă fonduri publice în Timișoara se află astfel de personaje, iar rezultatul îl vedem cu toții. Cu un consiliu local ostil – unde funcționează deja o nouă alianță PNL-PSD-Pro România -, primarul Dominic Fritz nu va reuși să decăpușeze bugetul de astfel de firme și societăți. Doar dacă procurorii DNA vor trata cu seriozitate plângerile penale pe care deja și le-a asumat edilul vom scăpa de mafia din Timișoara. În caz contrar, orașul va continua să se scufunde în mocirla generată de corupție și politicianism.

Preluare foto: orasul-timisoara.ro